Udrea: Maior mi-a spus de existența fotografiilor cu Bica la Paris!

Elena Udrea a declarat, sâmbătă seară, în cadrul emisiunii ”X-Press”, difuzată de B1 TV, că fotografiile în care apare la Paris împreună cu Alina Bica au fost folosite în campania electorală împotriva sa.

”În tot timpul campaniei eu am spus lucrurile acestea despre Coldea. Undeva în toamnă când punând lucrurile cap la cap am înțeles că este o strategie de continuare a exercitării puterii la vârf, de a continua controlul puterii pe care îl deține. Într-o țară în care aproape orcine poate să fie acuzat, cel care decide când și cine este acuzat, cel care poate să aresteze pe cineva atunci când dorește e cel care are puterea totală. Am înțeles ce se înâmplă la începutul campaniei electorale”, a declarat Udrea.

”Am ieșit în două conferințe de presă și am încercat să spun că serviciile se implică în campanie. Maior mi-a spus de existența fotografiilor cu Alina Bica la Paris înainte ca ele să fie făcute publice. Ele au apărut joia dinaintea votului. Pe toate analizele sociologice care au urmat s-a văzut că au contat în minus în campania mea electorală. Poate dacă aș fi spus atunci ce spun acum altfel s-ar fi întâmplat lucrurile. Mi-am dat seama că bătălia aceasta de care am spus că Ghiță mi-o descrisese în vară, că dl Coldea are profunde resentimente față de mine”, a explicat ea.

 De asemenea, fostul ministru a prezentat niște notițe în care a scris ”despre cum se întâmplau lucrurile, cine ce mi-a spus”, prima fiind datată 4 noiembrie, la ora 24:00.”Mi-am dorit să le scriu pentru că era evident ce se va întâmpla. Am vrut să se știe, în ideea că dacă nu apucam să spun, lucrurile acestea să ajungă la urechile oamenilor și să se dezbată. Multe lucruri pe care le-am scris aici le-am trecut în denunțul formulat. Foarte mulți astăzi nu spun nimic deși ei știu că eu am dreptate. Nu spun pentru că nu au curaj sau pentru că sunt implicați în campanie”, a precizat Elena Udrea.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.