Cazurile Vosganian și Ariton, reîntoarse la comisia juridică

0

Comisia juridică a Senatului are termen până marţi să rediscute solicitările Mnisterului Justiţiei de avizare a începerii urmăririi penale împotriva senatorilor Ion Ariton şi Varujan Vosganian, foşti miniştri ai Economiei, a anunţat, luni, preşedintele comisiei, Cătălin Boboc.

„Biroul Permanent a decis că cele două rapoarte depuse de Comisia juridică, rapoarte depuse cu respectarea tuturor procedurilor după care noi lucrăm să fie retrimise la comisie pentru că domnii senatori au dorit să depună sau să prezinte nişte puncte de vedere în faţa comisiei. Biroul Permanent a decis să retrimită la comisie, până mâine, pentru ca miercuri să poată intra la plen”, a declarat Boboc, întrebat dacă senatorul Varujan Vosganian a depus o cerere prin care contesta raportul comisiei.

Întrebat dacă, în scrisoarea trimisă de Vosganian, acesta a arătat că nu s-au respectat procedurile şi că nu a fost invitat la audieri, el a spus că nu vrea să comenteze ce spune un coleg senator.

„Comisia juridică, şi acum şi altă dată, a respectat toate procedurile după care noi funcţionăm, iar o bună parte dintre dvs. aţi fost acolo, în faţa sălii în care se desfăşura şedinţa”, a continuat senatorul PNL.

Întrebat dacă Varujan Vosganian a fost invitat să „plece”, sau a dorit el acest lucru, Cătălin Boboc a răspuns: „Nu ne putem permite să invităm un coleg să plece”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.