Coldea, audiat cinci ore la Comisia SRI
Florian Coldea a fost audiat, luni, timp de cinci ore la Comisia parlamentară de control a SRI. La finalul şedinţei, Daniel Savu, membru al Comisiei, a declarat că şeful interimar al SRI le-a spus ca Serviciul pe care îl conduce interimar nu a făcut fotografiile cu Udrea şi Bica la Paris. Acesta a mai spus că Udrea a fost la SRI de două ori, pe 10 noiembrie şi pe 15 decembrie.
După şedinţa-maraton, concluzia Comisiei de Control al SRI a fost că „acuzaţiile la adresa SRI sunt nefondate”.Deputatul Georgian Pop, preşedintele comisiei, a precizat că membrii comisiei au adresat întrebări punctuale lui Florian Coldea, iar răspunsurile „s-au bazat pe documente-suport”.”Orice magistrat poate verifica dacă noi ne-am făcut treaba bine, sunt documente strict secrete, dar sunt documente oficiale ale statului român”, a spus Pop.
Pop a arătat că întâlnirile care au avut loc între Elena Udrea, George Maior şi Florian Coldea, la sediul SRI, „au fost făcute strict în baza procedurilor de acces în SRI: „De-a lungul timpului, este o practică a oricărui serviciu ca înalţi demnitari, diplomaţi să solicite întâlniri cu conducerea serviciului. Toate întâlnirile se supun unor proceduri foarte stricte”.
Senatorul Daniel Savu, membru al Comisiei, a precizat că Udrea a fost la SRI de două ori, pe 10 noiembrie şi pe 15 decembrie, discuţiile fiind solicitate de fosta şefa PMP.”La niciuna dintre aceste întâlniri, ea nu a sesizat acele aspecte pe care le acuză acum. Domnul Coldea a fost invitat de domnul Maior la acele întâlniri”, a spus Savu, precizând că probabil ea a s-a aflat acolo în calitate de „fost candidat” la Preşedinţie. În ceea ce priveşte fotografiile de la Paris, Savu a arătat că Florian Coldea a infirmat că a fost operaţiunea SRI.”Dl Coldea infirmă total acest lucru, nu este operaţiunea SRI”, a spus Savu.
Generalul Florian Coldea, şeful interimar al Serviciului Român de Informaţii, a fost audiat, luni, timp de cinci ore de Comisia parlamentară pentru control al SRI, iar la finalul întâlnirii a oferit şi prima reacţie publică despre acuzaţiile ce i-au fost aduse în ultimele zile de deputatul Elena Udrea.”Resping categoric afirmaţiile la adresa SRI şi a mea, pe care le consider denigratoare şi fără bază reală”, a declarat Florian Coldea, la ieşirea de la Comisia parlamentară pentru control al SRI.