Iohannis se întâlnește luni cu delegația FMI
Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni, luni, cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, la ora 18.00, la Palatul Cotroceni, la două ore după ce şeful statului se va adresa Parlamentului, într-un mesaj pe care îl va susţine în plenul reunit al celor două Camere.
Discuţiile preşedintelui Iohannis cu delegaţia comună a FMI şi a Comisiei Europene vor avea loc după ce şi premierul Victor Ponta se va întâlni cu reprezentanţii instituţiilor internaţionale. De asemenea, şi comisiile de buget-finanţe din Parlament se vor întâlni, luni, cu reprezentanţii FMI, cu care vor discuta despre situaţia creditelor acordate în franci elveţieni, informează Mediafax.
În negocierile de sâmbătă nu s-a ajuns la un acord privind mai multe subiecte, cele mai importante vizând preţului gazelor pentru populaţie şi Complexul Hunedoara.”În primul rând, experţii Comisiei Europene insistă pentru o soluţie privind liberalizarea preţului la gaze, unde partea română nu a avut aproabare de a îngeţa procesul. Discuţiile au fost aprinse şi pe problema Complexului Energetic Hunedoara, pentru care experţii internaţionali cer lichidarea companiei. Decizia pe cele două subiecte a fost amânata şi urmează să fie negociată, cel mai probabil luni, de delegaţia comună FMI şi CE direct cu premierul Victor Ponta”, au declarat pentru Mediafax surse oficiale, după discuţiile de sâmbătă dintre ministrul Energiei, Andrei Gerea, şi delegaţia comună Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană.
Delegaţia FMI-CE se află la Bucureşti pentru consultări şi a treia evaluare a acordului stand-by cu România, care ar urma să se încheie în luna septembrie a acestui an. România are în derulare un acord stand-by de 2 miliarde de euro cu FMI, care expiră în luna septembrie şi pe care autorităţile l-au tratat ca având caracter preventiv, fără să acceseze fonduri până în prezent. Scopul înţelegerii este de a proteja economia românească de eventuale şocuri pe pieţele financiare şi de a ajuta la reducerea costurilor de finanţare.
Acordul, care este însoţit de un împrumut în valoare tot de 2 miliarde de euro cu Uniunea Europeană, a fost semnat în septembrie 2013, fiind al treilea program de creditare pe care România l-a negociat cu partenerii internaţionali din 2009. Ultima misiune FMI la Bucureşti de evaluare a acordului a fost în luna iunie a anului trecut, când Guvernul şi Fondul nu au ajuns la un acord pentru reducerea CAS cu cinci puncte procentuale, iar FMI a plecat fără o scrisoare de intenţie.
Premierul Victor Ponta declara, recent, că România nu mai are nevoie de un acord tip preventiv cu FMI, dar încheierea unui acord flexibil, de tipul celui pe care îl are Polonia, nu strică şi nu costă, el adăugând că negocierile în acest sens vor avea loc după încheierea „cu bine” a acordului existent. O misiune tehnică a creditorilor internaţionali a mai fost prezentă în România în luna decembrie, însă exclusiv pentru discuţii privind bugetul pe acest an.