Gala Premiilor Grammy, cel mai slab indice de audiență după 2009
Cea de-a 57-a ediție a Premiilor Grammy, cele mai relevante din industria muzicală americană, a fost urmărită de 25,3 milioane de telespectatori, cel mai slab indice de audiență al acestei gale după 2009, potrivit companiei de consultanță Nielsen.
Gala a pierdut 11 % din telespectatori față de anul anterior și 14 % din publicul țintă al companiilor de publicitate cu vârste cuprinse între 18 și 45 de ani. Până în 2009 gala era urmărită de 19 milioane de persoane, număr ce contrastează cu cei peste 40 de milioane de telespectatori care au urmărit gala în 2012 (imediat după moartea lui Whitney Houston) sau în 1984, anul când Michael Jackson și-a lansat albumul de succes ‘Thriller’.
Pierderea interesului față de Grammy coincide cu succesul lansării a două noi seriale pe canalul AMC. Drama ‘Better Call Saul’, serial care se axează pe unul din personajele secundare ale popularului ‘Breaking Bad’, a fost urmărit de 6,9 milioane de persoane, devenind cel mai bun debut din istoria televiziunii americane prin cablu.
Cifra a fost depășită totuși ca audiență de revenirea pe ecrane a ‘The Walking Dead’, serial cu personaje zombi al cărui prim episod din noul sezon a fost urmărit de 15,6 milioane de telespectatori.