Moțiunea depusă de PNL, dezbătută miercuri de deputați

Moţiunea simplă „PSD guvernează la negru – Totul pentru PSD, nimic pentru cetăţean”, iniţiată de PNL, va fi discutată în plenul Camerei Deputaţilor miercurea viitoare, transmite Agerpres.

„În plenul Camerei Deputaţilor a fost depusă o moţiune simplă adresată ministrului Muncii, Rovana Plumb. Moţiunea va fi dezbătută miercuri la ora 15,00”, a anunţat secretarul Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu, la finalul Biroul Permanent.
Liderul deputaţilor PNL, Ludovic Orban, a depus miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, moţiunea simplă „PSD guvernează la negru – Totul pentru PSD, nimic pentru cetăţean”.
Potrivit textului moţiunii, subiectul acesteia îl constituie desfiinţarea, prin OUG 86/2014 a Inspecţiei Muncii şi Agenţiei de Plăţi şi Inspecţie Socială, în locul acestora, urmând să fie format, prin comasare, „un mutant”, şi anume Agenţia Naţională pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială.
„Doamnă ministru, aceste instituţii trebuie întărite, nu desfiinţate prin diluare şi politizare! De aceea, vă solicităm abrogarea în regim de urgenţă a art. 5 al OUG 86/2014, considerând că această prevedere încurajează frauda fiscală pe piaţa muncii şi corupţia în sistemul de asistenţă socială şi transformă Inspecţia Muncii şi Agenţia de Plăţi şi Inspecţie Socială în anexe ale PSD-ului, cu caracter de ajutor social pentru şomerii de partid”, se precizează în moţiunea semnată de către deputaţii PNL.
Semnatarii moţiunii îi cer ministrului Muncii abrogarea respectivului articol din ordonanţă şi să nu promoveze hotărârea de Guvern de formare a Agenţiei.
„Să nu uităm că Inspecţia Muncii are un rol decisiv în combaterea muncii la negru prin controlul tuturor categoriilor de angajatori, în legătură cu acordarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor faţă de salariaţii care desfăşoară activitate în baza unui contract individual de muncă. (…) În contextul în care, potrivit ultimei raportări a Ministerului Finanţelor Publice, frauda fiscală pe piaţa muncii se ridică la 14,6% din PIB, adică aproape jumătate din încasările totale la bugetul naţional, acţiunea Guvernului de anihilare a Inspecţiei Muncii, una dintre instituţiile esenţiale în combaterea fenomenului, este un act iresponsabil. În condiţiile în care Inspecţia Muncii a rămas ultima redută în verificarea şi aplicarea drepturilor lucrătorilor, desfiinţarea acesteia nu va face pe viitor decât să încurajeze munca la negru”, se arată în moţiune.
Amintind că la art. 239 din Codul Muncii se prevede că „înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii sunt reglementate prin lege specială”, deputaţii PNL susţin că „organizarea şi funcţionarea Agenţiei nou create, fiind reglementată la nivel de hotărâre a guvernului, vor putea fi modificate ori de câte ori se va schimba structura guvernului, fără să se mai asigure nici stabilitatea în funcţie a inspectorilor de muncă, nici independenţa faţă de orice schimbare guvernamentală”.
„În concluzie, în condiţiile în care aceste instituţii au funcţionat şi au dat un bun randament separat, este evident că, de fapt, scopul OUG nr. 86/2014 este acela de a înlătura funcţionarii publici ce ocupau în mod legitim funcţii de conducere în aceste structuri, pentru ca, sub aparenţa înfiinţării unor ‘funcţii noi’ şi cu păstrarea atribuţiilor şi responsabilităţilor ce reveneau funcţiilor desfiinţate, să poată fi creat cadrul simulat al angajării pe aceste noi funcţii a altor persoane, alese pe criteriul strict al apartenenţei politice. (…) Ordonanţa adoptată pe modelul brevetat de guvernul Ponta, pe repede-nainte fără consultări publice, crează de asemenea un vid legislativ în domeniul inspecţiei muncii şi al prestaţiilor sociale”, se mai arată în moţiunea iniţiată de PNL.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.