BRD a revenit pe profit anul trecut

0

BRD a revenit pe profit anul trecut, de 43,2 milioane lei, ca urmare a scăderii costului net al riscului cu 43% şi a unui bun control al costurilor, potrivit datelor băncii, care în 2013 a înregistrat o pierdere de 385 milioane lei.

„Anul 2014 a marcat un punct de cotitură pentru BRD, în care banca a revenit pe profit reuşind în acelaşi timp să îşi îmbunătăţească profilul de risc şi eficienţa operaţională. În anul 2015, BRD va continua să se bazeze pe soliditatea modelului său de bancă universală şi pe capacitatea de a oferi soluţii inovatoare şi servicii personalizate unei baze largi de clienţi. Mai mult ca niciodată, BRD are ambiţia de a se poziţiona printre principalii actori economici care asigură condiţiile revenirii investiţiilor”, a declarat, într-un comunicat, Philippe Lhotte, preşedintele director general al BRD.

Anul trecut, BRD a continuat să implementeze măsuri de optimizare a costurilor care au determinat o reducere a cheltuielilor operaţionale cu 2,9% comparativ cu 2013. Raportul cost/venit a fost de 50,2%.

De asemenea, banca a reuşit să reducă rata creditelor neperfomante (de la 24,9% la sfârşitul anului 2013 la 20,3% la sfârşitul anului 2014) în principal datorită implementării unei politici active de ştergere şi vânzare de creanţe, în acelaşi timp îmbunătăţind gradul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante (de la 69% la sfârşitul anului 2013 la 71% la sfârşitul anului 2014). Costul net al riscului a scăzut cu 43% faţă de anul 2013 cu evoluţii favorabile pe ambele segmente, companii şi persoane fizice.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.