Ministrul Educației spune că nu vor fi concedieri în Educație

Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, contrazice informația vehiculată în presă potrivit căreia vor fi reduse peste 4.000 de posturi în învățământul preuniversitar, se arată într-un comunicat al acestui minister.

”Nu sunt adeptul schimbărilor insuficient analizate, cu atât mai puțin al celor care să afecteze desfășurarea unui an școlar. Sistemul de învățământ trebuie să fie predictibil, iar acesta este un principiu după care mă ghidez. Resping cu fermitate teza conform căreia vor fi reduse peste 4.000 de posturi în învățământul preuniversitar. Este falsă! Numai anul trecut au fost angajate 4.600 de noi persoane (personal didactic, auxiliar și nedidactic) cu circa 1.700 peste numărul inițial de posturi aprobate”, a spus Cîmpeanu.

Potrivit acestuia, sunt depășiri justificate în unele cazuri, dar sunt înregistrate ca depășiri din cauza metodologiei de normare a personalului didactic auxiliar și nedidactic neactualizată din 1998. ”După intrarea în vigoare a Legii Educației Naționale nr. 1/ 2011 se impune modificarea sistemului de normare a personalului didactic auxiliar și nedidactic din învățământul preuniversitar în vederea armonizării acestuia cu noile prevederi legale, însă acest lucru va fi reglat fără bulversarea sistemului.

Guvernul din care fac parte a tratat de fiecare dată cu respect cadrele didactice și a susținut educația, venind în întâmpinarea nevoilor elevilor și profesorilor”, a declarat ministrul Educației.

Ei îi asigură pe toți cei implicați în sistemul național de învățământ preuniversitar că orice modificare va fi introdusă numai dacă este absolut necesară și dacă este cerută de sistem.

”Orice demers de acest tip va avea și girul dialogului cu toți partenerii sociali.  Dialogul social este un instrument eminamente necesar într-un domeniu complex și vital precum educația, iar Ministerul Educației va ține întotdeauna cont de acesta. Am retras proiectul/ documentul intern care a generat neînțelegeri.

Începând de săptămâna viitoare vom relua dialogul cu sindicatele, cu directorii de școli, cu asociațiile profesionale și de elevi, pentru a găsi cele mai bune soluții, dar fără a afecta în vreun fel actualul status quo”, a adăugat ministrul Educației.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.