Ziua Mondială a Radioului
De la apariția sa, radioul a fascinat lumea, iar astăzi încercăm să înțelegem de ce ne place și de ce avem nevoie de el acum, mai mult ca oricând!
Celebrată la 13 februarie, începând cu anul 2012, Ziua Mondială a Radioului marchează prima emisie a postului de radio al Națiunilor Unite, în 1946.
Pentru aniversarea din acest an, UNESCO a propus tema: „Inovație și tineret la radio”, prin care se solicită implicarea tinerilor în acțiunile desfășurate la radio și în același timp susține necesitatea implementării unor noi soluții prin care să poată fi asigurată optim protecția tinerilor jurnaliști care își riscă viața în zonele de conflict și de dezastre.
UNESCO încurajează toate țările să celebreze Ziua Mondială a Radioului prin organizarea de acțiuni în parteneriat cu posturile de radio naționale, regionale și internaționale, organizații neguvernamentale, media și ascultători, pentru a atrage atenția asupra importanței extraordinare a acestui mijloc de comunicare, fără de care mulți oameni nu ar avea acces la informații.
În mesajul transmis pentru acest an de către directorul general al UNESCO, Irina Bokova, se menționează faptul că 2015 este al patrulea an în care celebrarea Zilei Mondiale a Radioului se concentrează asupra situației tinerilor. Cu această ocazie, UNESCO susține și menține ca prioritară integrarea socială a tinerilor sub 30 de ani, care reprezintă mai mult de jumătate din populația lumii, și subliniază puterea radioului de a contribui la realizarea acestui obiectiv social.
Radioul poate oferi mijloacele necesare pentru o schimbare, fiind un vector de coeziune, educație și cultură. El poate deveni o platformă pentru schimbare, în care tinerii pot să dezbată preocupările lor actuale. S-a constat că posturile de radio au prea puține programe dedicate tinerilor. Această populație tânără nu este reprezentativă în mass-media și s-a observat de cele mai multe ori o excludere socială, economică și democratică a tineretului. De cele mai multe ori îndepărtarea tinerilor se face pornind de la mențiunea lipsei de experiență sau existența uneia mult prea reduse în domeniul în care solicită integrarea.
Un alt aspect asupra căruia se insistă în mesaj este și necesitatea unor idei inovatoare prin care să se poată asigura protecția celor care își desfășoară activitatea în regiuni sensibile sau periculoase. Mulți tineri și-au riscat viața în serviciul de informații și radio. Obiectivul Zilei Mondiale a Radioului în 2015, reflectă eforturile UNESCO de a contracara toate formele de discriminare.
În acest an, în această zi, Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (UIT), European Broadcasting Union (EBU) și UNESCO sunt gazdele unei emisiuni transmise în direct și în comun pe parcursul întregii zile, emisiune care va fi transmisă on-line. Site-ul Zilei Mondiale a Radioului pune la dispoziția celor care vor să sărbătorească, material tipărit și digital — bannere, postere, logo-uri și fotografii de mare profil.
Ideea celebrării Zilei Mondiale a Radioului a venit din partea Academiei Spaniole de Radio. Delegația Permanentă a Spaniei la UNESCO a prezentat în mod oficial propunerea la cea de a 187-a sesiune a Comitetului Executiv al UNESCO, din septembrie 2011. La 3 noiembrie 2011, în cadrul celei de-a 36-a Conferințe generale a UNESCO, a fost aprobată crearea Zilei Mondiale a Radioului, pentru a promova cooperarea internațională între radiodifuzori, dar și pentru a încuraja accesul la informație prin intermediul posturilor de radio de pe întreg globul.
La 1 noiembrie 1928, ora 17,00, se inaugura, cu apelul ”Alo, Alo aici Radio București, România”, postul național de radio, cuvinte rostite de Dragomir Hurmuzescu, promotorul radiofoniei românești. La 10 martie 1929, a debutat la microfon cel care a ținut cele mai multe conferințe radiofonice: Nicolae Iorga. În România Decretul regal de aplicare a „Legii Radiofoniei”, adoptat la 15 decembrie 1925, a fost transmis ulterior și Oficiului Internațional de Radiofonie de la Geneva. Cu toate că legea a creat un cadru favorabil înființării Societății Române de Radiodifuziune, aceasta nu a fost inaugurată decât trei ani mai târziu.
La 22 decembrie 1927, Consiliul de Miniștri a aprobat, în sfârșit, înființarea Societății de Difuziune Radiotelefonică din România (actuala Societate Română de Radiodifuziune). Astăzi funcționează zeci de posturi radio în București, dar și la nivel local iar unele posturi transmit doar online.