Concert ENESCU 60 la Veneţia

0

Melomanii din Veneţia se putea bucura, astăzi, de un concert special – ENESCU 60, susţinut de violonistul Vlad Maistorovici și pianista Diana Ionescu. În program piese de: George ENESCU, Arcangelo CORELLI și Ernest CHAUSSON. Concertul este organizat de Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția și face parte din programul oficial al Carnavalului de la Veneţia din acest an.

Ediţia din acest a Carnavalului de la Veneţia, unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din lume, va debuta pe 31 ianuarie şi se va încheia pe 17 februarie.

Vlad Maistorovici, violonist – laureat al concursurilor internaţionale Tillett Trust şi Young Concert Artist Trust, a avut numeroase apariţii ca solist pe marile scene în Marea Britanie (Wigmore Hall, South Bank Centre), Franţa, Olanda, Belgia (Salle Flagey), Germania, Elveţia, Italia, Croaţia, România, Rusia, Israel, Statele Unite ale Americii (Merkin Hall NY), Brazilia, precum şi în compania unor ansambluri ca Orchestra de Cameră a Uniunii Europene, Orchestra de Cameră din Lusanne, South Bank Sinfonia din Londra, Orchestra de Cameră Radio Bucureşti.

Împătimit al repertoriului cameral, violonistul a avut privilegiul de a colabora de la o vârstă fragedă cu muzicieni de renume precum Pierre Amoyal, Dora Schwartzberg, Jeremy Menuhin, Ivry Gitlis şi Gordan Nikolich. În 2003, a fost distins cu marele premiu al Concursului Internaţional „George Enescu”, ceea ce a confirmat talentul său manifestat încă din copilărie. Muzica sa a fost abordată şi înregistrată de interpreţi şi ansambluri renumite ca London Symphony Orchestra, London Philharmonic Orchestra, European Union Chamber Orchestra şi Britten-Pears Orchestra.

Născut în 1985 la Ploieşti, a urmat cursurile Liceului de artă „Carmen Sylva”. La vârsta de 16 ani, recomandat de pianista Lory Wallfisch, a obţinut o bursă la vestita Yehudi Menuhin School unde a studiat cu Natalia Boyarskaya. Între 2002 şi 2009, a studiat vioara cu Felix Andrievsky şi compoziţia cu Mark-Anthony Turnage şi Jonathan Cole la Royal College of Music din Londra, iar în 2011 a obţinut diploma Master Soloist de la Haute Ecole de Musique Lausanne, la clasa lui Pierre Amoyal.

Pianista Diana Ionescu, „Ambasadoare a culturii române peste hotare” şi premiată pentru contribuţia sa la relaţiile româno-britanice, este considerată una dintre cele mai fermecătoare interprete ale generaţiei sale.

Îndrumată încă de la o vârstă fragedă de personalităţi precum Sanda Bobescu, Olga Szel şi Dan Grigore, iar mai târziu de Alexis Weissenberg, Marta Argerich, Lory Wallfisch şi Richard Goode, ea a fost încurajată în mod constant să îşi dezvolte abilităţile de care a dat dovadă încă din copilărie. Numeroasele premii obţinute în competiţii internaţionale (premiul I la Concursul „George Enescu” 2001, premiul „Alexis Weissenberg”, The Glass Seller’s Trophy Londra 2010), precum şi prestaţiile de marcă în cadrul marilor festivaluri (George Enescu 2001, Verbier Festival 2006, Progetto Martha Argerich 2008, St Prex Classics 2010-2011) au transformat-o într-un vector important al culturii române în străinătate.

În timpul studiilor la Guildhall School of Music and Drama cu Joan Havill şi Ronan O’Hora, a avut numeroase concerte în Marea Britanie, pe scene prestigioase precum Wigmore Hall, Barbican Hall, Queen Elizabeth Hall, Purcell Room, LSO St Luke’s, St Martin-in-the-Fields, CBSO Birmingham, Covent Garden.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.