Băsescu neagă că ar avea firme înregistrate în Panama

Fostul preşedinte Traian Băsescu neagă, într-o postare pe Facebook, că ar avea firme înregistrate în Panama şi critică Antena 3 şi România TV în legătură cu difuzarea unor astfel de informaţii, pe care le consideră parte a unor „campanii mincionoase”.

„Antena 3 şi RomâniaTV sunt, în opinia mea, expresia profundă a mizeriei în jurnalism. Să sugerezi că aş avea firme înregistrate în Panama reprezintă o minciună. Declar pentru orice român interesat că nu am avut niciodată şi nici nu am firme sau conturi bancare în străinătate”, afirmă Băsescu, într-o postare pe Facebook.

El susţine că televiziunile menţionate duc „o campanie furibundă de denigrare” împotriva sa.”Faptul că tandemul Antena 3/RomâniaTV duce o campanie furibundă de denigrare împotriva mea îmi arată că v-au deranjat cumplit procesele de instaurare a statului de drept care au avut loc în ultimii 10 ani şi care, după cum constataţi, sunt greu de întors. Patronii voştri, Voiculescu şi Ghiţă şi-au dorit ca România să fie a lor iar eu «le-am luat-o» lor şi altora ca ei şi am lăsat-o românilor la terminarea celui de al doilea mandat. Voi (A3 şi RTV) puteţi continua campaniile mincinoase împotriva mea, a familiei mele şi a acelora care au avut curajul să mă sprijine până la sfârşit de mandat, dar niciodată nu veţi mai putea aduce ţara la cheremul unora de teapa lui Voiculescu sau Ghiţă”, adaugă Băsescu.

Postarea este prima cu referire la actualitate după o lungă perioadă de timp în care fostul preşedinte a postat doar fotografii cu nepoţii sau urări cu ocazia diverselor sărbători.

Traian Băsescu urmează să participe, luni, la o emisiune la TVR, aceasta fiind prima sa apariţie televizată de la încheierea mandatului de şef al statului. Din 21 decembrie 2014, când şi-a încheiat cel de-al doilea mandat, fostul preşedinte nu a mai participat la nicio emisiune televizată şi a transmis că se simte foarte bine în mijlocul familiei.

Nici în ultimele două săptămâni la izbucnirea scandalului privind-o pe Elena Udrea, Traian Băsescu nu a acordat interviuri în care să explice poziţia sa în legătură cu situaţia acesteia şi cu declaraţiile pe care fostul lider al PMP le-a făcut. În schimb, el a participat la Congresul PMP, unde a făcut câteva precizări pe acest subiect.

De asemenea, el s-a dus, miercuri, la sediul PMP, pentru a-şi lua în primire biroul care i-a fost amenajat încă din luna decembrie a anului trecut.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.