Monica Iacob Ridzi, cinci ani de închisoare cu executare!

0

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitv, luni, de ICCJ, la 5 ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului, iar fosta ei consilieră Ioana Vârsta a primit o pedeapsă tot de 5 ani.

Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a condamnat-o pe fosta consilieră a lui Ridzi, Ioana Elena Vârsta, la cinci ani de închisoare cu executare, tot pentru abuz în serviciu. Instanţa a menţinut astfel pedeapsa dispusă, în 27 ianuarie 2014, de instanţa supremă, informează Mediafax.

Paul Diaconu, fost director al Direcţiei Generale Economice şi Resurse Umane din MTS, în perioada martie – septembrie 2009, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, după ce judecătorii au constatat că acesta şi-a plătit partea de prejudiciu. La fondul dosarului, Diaconu primise o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare cu executare.

Pedepse cu suspendare au primit şi alţi şase foşti angajaţi ai Ministerului, aceştia rămânând cu pedepsele dispuse la judecarea în fond a cauzei. Astfel, Marius Mihail Mărcuţă, consilier în cadrul Direcţiei Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne (decembrie 2008 – mai 2009), a fost condamnat la trei ani cu suspendare şi doi ani de interzicere a unor drepturi.

 Florin Cătălin Mircea, consilier I A în cadrul Direcţiei Buget Contabilitate (decembrie 2008 – ianuarie 2010), a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare şi doi ani de interzicere a unor drepturi. Pedeapsa lui Mărcuţă are un termen de încercare de şase ani.

Octavian Petru Dragomir, director al Direcţiei Buget Contabilitate (decembrie 2008 – ianuarie 2010), a primit trei ani cu suspendare, pedeapsa având un termen de încercare de şase ani.

Claudia Radu, director general al Direcţiei Generale Programe, Proiecte şi Centre pentru Tineret (21 aprilie 2009 – ianuarie 2010), a fost condamnată, cu suspendare, la doi ani şi jumătate plus doi ani de interzicere a unor drepturi, având un termen de încercare de patru ani şi jumătate.

În cazul lui Dan Petre Toia, director al Direcţiei Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne (16 martie 2009- 5 mai 2009), instanţa a stabilit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, termenul de încercare fiind de şase ani.

Daniela Popa, consilier în cadrul Direcţiei de Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne (decembrie 2008 – ianuarie 2010), a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare, pentru un termen de încercare de patru ani. Popa fusese condamnată de prima instanţă la un an de închisoare cu suspendare, pe un termen de încercare de trei ani.

Bogdan Petre Iacobescu, asociat şi administrator la SC Artisan Consulting SRL şi SC Compania de Publicitate Mark SRL, firmele contractate pentru organizarea evenimentelor, a fost condamnat la trei ani cu suspendare. Aceeaşi pedeapsă a primit-o şi Cristian Marius Negrea, asociat şi administrator la SC Compania de Publicitate Mark SRL. Decizia de luni a ICCJ este definitivă, Monica Iacob Ridzi şi Ioana Vârsta urmând să fie încarcerate.

În 27 ianuarie 2014, după aproape doi ani şi nouă luni de la trimiterea dosarului în judecată, un complet de trei judecători de la ICCJ a dispus pedepse cu executare pentru Monica Iacob Ridzi, Ioana Vârsta şi Paul Diaconu. Ceilalţi nouă inculpaţi din dosar, dintre care şase foşti angajaţi ai Ministerului Tineretului şi Sportului, au primit pedepse cu suspendare.

Sentinţa a fost atacată cu apel la Completul de cinci judecători al instanţei supreme, care după patru termene de judecată au dat decizia definitivă în cauză.

Potrivit DNA, în perioada 17 martie – 22 mai 2009, Monica Iacob-Ridzi , în calitate de ordonator principal de credite, ar fi hotărât ca, sub pretextul realizării unor manifestări de amploare la nivel naţional dedicate Zilei Naţionale a Tineretului şi externalizării serviciilor de organizare aferente, să atribuie ilegal unor firme private contracte de prestări servicii având acest obiect.

În acest scop a fost alocată firmelor Artisan Consulting SRL şi Compania de Publicitate Mark SRL suma de aproximativ 3.120.000 lei, o valoare mult mai mare decât cea solicitată şi aprobată prin buget pentru acest eveniment. Fostul ministru al Tineretului şi Sportului a hotărât, de asemenea, în mod unilateral, ca evenimentele să fie organizate în locuri din Bucureşti, Costineşti şi 39 reşedinţe de judeţ, în care cunoştea că structurile proprii ale ministerului ori alte entităţi publice sau private vor desfăşura manifestări de acest gen, potrivit procurorilor.

De asemenea, procurorii o acuză pe Ridzi că, ulterior declanşării cercetărilor, în 13 iulie 2009, cu ajutorul lui Marius Mihail Mărcuţă, ar fi intervenit să fie şterse din calculatoarele MTS aparţinând unora dintre coinculpaţi date informatice şi fişiere relevante cu privire la organizarea Zilei Tineretului, atât din agendele de poştă electronică, cât şi din memoria calculatoarelor, pentru a împiedica aflarea adevărului.

La data trimiterii dosarului în judecată, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului s-a constituit parte civilă cu suma de 2.736.933,28 lei (640.000 de euro), precizând că îşi rezervă dreptul de a o modifica în funcţie de prejudiciul final stabilit pe baza întregului material probator.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.