Cererile DNA pe numele lui Udrea, discutate în Comisia juridică

0

Comisia juridică a Camerei Deputaților va lua în discuție miercuri începând cu ora 11,30 cererile DNA referitoare la deputatul Elena Udrea.

Potrivit președintelui Comisiei, Bogdan Ciucă, Elena Udrea a fost invitată să participe la ședință și să își spună punctul de vedere cu privire la acuzațiile care i se aduc, dar nu se știe dacă aceasta va fi prezentă.

Cererile procurorului șef al DNA privind încuviințarea urmăririi penale și arestării preventive a Elenei Udrea pentru săvârșirea de noi infracțiuni în dosarul Gala Bute au fost trimise luni de Biroul permanent al Camerei Deputaților către Comisia juridică care trebuie să întocmească un raport.

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale și arestării preventive a Elenei Udrea pentru săvârșirea de noi infracțiuni în dosarul Gala Bute.”În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al DNA Laura Codruța Kovesi a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de deputatul Elena Udrea, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, în perioada în care avea calitatea de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT); ministrului Justiției, pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputatului Elena Udrea, pentru săvârșirea infracțiunilor sus menționate”, se arată într-un comunicat al DNA transmis luni Agerpres.

Cererea este formulată în cauza în care se efectuează acte de urmărire penală în legătură cu atribuirea și folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului în perioada 2010 — 2012.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.