Udrea a părăsit arestul Capitalei fără să dea declarații presei

Elena Udrea a părăsit marţi seară arestul Poliţiei Capitalei după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca fostul ministru al Turismului să fie cercetat în arest la domiciliu, în dosarul Microsoft. Miercuri, Elena Udrea este aşteptată la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, unde se va discuta ultima cerere DNA de arestare preventivă a sa pentru noi acuzaţii în dosarul „Gala Bute”.

lena Udrea a ieşit din arestul Poliţiei în jurul orei 20.15 şi a plecat fără a da declaraţii presei. „Chiar n-aş vrea să spun nimic în momentul acesta”, a spus Udrea. „Probabil că mâine voi merge în Parlament”, a adăugat înainte de a intra în maşina în care o aştepta mama sa.

Elena Udrea a mers apoi la secţia 2 de poliţie pentru a fi luată în evidenţă, conform procedurilor legale. „Nu am voie decât acasă”, a declarat după ce a ieşit din secţie.

Judecătorii de la ICCJ au decis mutarea Elenei Udrea în arest la domiciliu şi au stabilit totodată o serie de interdicţii pentru fostul ministru. Elena Udrea nu are voie să-i contacteze sub nici o formă pe cei implicaţi în dosarul Microsoft şi pe familiile acestora.

„Este o veste ce începe să ducă spre normalitate. Este o veste bună. Mă aşteptam să se termine cu această umilinţă a arestului preventiv (…) Argumentele s-au circumscris ideii de lipsă de probe, de inutilitatea măsurii şi de lipsă de proporţionalitate între măsură şi realitatea din dosar”, a declarat Marius Striblea, avocatul Elenei Udrea, la scurt timp după hotărârea ICCJ.

Striblea a precizat că, în condiţiile arestului la domiciliu, Elena Udrea va trebui să aibă acordul procurorilor pentru a merge la Parlament să-şi prezinte punctul de vedere faţă de noua cerere de arestare preventivă ce a ajuns la Comisia juridică. „Va trebui să ceară voie pentru a merge în Parlament şi cred că se va încuviinţa. Este dreptul ei să fie prezentă în faţa comisie de mâine, cât şi la plenul de luni”, a mai spus Striblea.

Elena Udrea a fost adusă, marți dimineața, la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), unde s-a judecat contestația depusă față de arestarea sa preventivă în dosarul Microsoft. Şedinţa de judecată a durat aproximativ o oră şi jumătate.

Potrivit România TV, Udrea a dat, în faţa judecătorilor, o declaraţie scurtă. După şedinţa de la ICCJ, Elena Udrea a fost dusă înapoi în arestul Poliţiei.

Avocatul Marius Striblea a precizat, după proces, că a depus in instanta cateva extrase din presa vremii, de dinainte de 29 ianurie a.c., care arată că deputatul si-a expus parerea cu privire la „presupusele fapte de fals in legaturi cu chitantele în afacerea lui Dorin Cocoş cu Dinu Pescariu”.”Am vrut cu aceste înscrisuri să demonstrăm că, în mod public şi anterior obligaţiei de a nu lua legătura cu persoane din dosar, dumneaei a avut aceleasi puncte de vedere”, a precizat Striblea.

Întrebat dacă s-a discutat in sala de judecata despre semnul facut de Elena Udrea, avocatul a infirmat.  Întrebat la ce se aşteaptă dacă Elena Udrea va fi marţi eliberată, Striblea a răspuns: „Ne asteptam la ce-i mai rău”.

Elena Udrea a fost arestată preventiv pe 11 februarie, la cererea procurorilor DNA, fiind acuzată de săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență (fapte în legătură cu încheierea și derularea acordului cadru de licențiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente și a actelor adiționale la acestea); trafic de influență (fapte în legătură cu derularea contractului e-România); trafic de influență (fapte în legătură cu pretinderea și primirea a 500.000 de euro); și spălare de bani.

Procurorii susțin că, în anul 2010, o persoană din cercul relațional al lui Dorin Cocoș, fostul ei soț, a preluat creanța aferentă creditului de 3,26 milioane de euro contractat de Elena Udrea la o bancă și că din cercetări a rezultat că preluarea acestuia a reprezentat doar o modalitate de ascundere a circuitului financiar și a beneficiarului real al bunurilor, respectiv a investiției ce urma a se realiza pe terenul cumpărat din credit.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.