Un microbuz s-a ciocnit cu un autobuz la Curtici. Cinci răniți!

Share:

Cinci persoane au fost transportate la spital, marţi după-amiază, în urma unui accident produs la ieşirea din oraşul arădean Curtici, după ce un autobuz în care se aflau 36 de pasageri s-a ciocnit cu un microbuz.

Accidentul a avut loc pe DN 792 C, la ieşirea din oraşul Curtici spre localitatea Dorobanţi, informează Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Ovidiu Liber, pe marginea drumului staţiona un automarfar, care avea probleme tehnice, iar când şoferul microbuzului a încetinit pentru a încerca să-l depăşească a fost lovit din spate de un autobuz.”În urma impactului, microbuzul a fost proiectat în remorca automarfarului, iar cinci persoane din microbuz au fost rănite. O a şasea persoană a leşinat, probabil în urma unui atac de panică, dar nu a suferit răni”, a declarat Ovidiu Liber.

 Răniţii au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, medicii spunând că au contuzii şi leziuni uşoare. Potrivit poliţiştilor, în autobuz se aflau 36 de pasageri, iar în microbuz, 18 persoane.

Şoferul autobuzului ar putea fi cercetat pentru vătămare corporală din culpă, fiind considerat vinovat de producerea accidentului pentru că nu a păstrat distanţa corespunzătoare în mers faţă de vehiculul aflat în faţă, astfel că nu a putut frâna la timp pentru a evita impactul.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.