Alcoolul şi diabetul, rețeta dezastrului

0

Consumul regulat de alcool (vin, bere, spirtoase) poate să mărească sau să micşoreze cantitatea de glucoză din sânge şi contribuie la luarea în greutate.

Având în vedere lucrul acesta, diabeticilor care îşi ţin bine sub control glicemia şi lipemia (cantitatea de lipide din sânge) li se permite să bea cu moderaţie (o dată sau de două ori pe zi), de preferinţă în timpul mesei.

Dar când beau, în special dependenţilor de insulină li se recomandă să mănânce alimente bogate în glucide, pentru a evita hipoglicemia. Diabeticii care se confruntă simultan şi cu o altă problemă, de genul dislipidemiei (un exces de colesterol sau de trigliceride în sânge), hipertensiunii ori disfuncţiilor hepatice ar trebui să se abţină să bea alcool sau să-şi limiteze consumul.
De mai mulţi ani, numeroase studii arată că un consum moderat de alcool poate fi bun pentru sănătate, printre altele în prevenirea cancerului. Oricum, practica spune că alcoolul consumat în cantităţi moderate ar avea efecte protectoare împotrriva bolilor cardiovasculare.

Anumite studii au afirmat, de asemenea, că riscul dezvoltării diabetului de tip 2 este mai mic în cazul consumatorilor moderaţi de alcool comparativ cu persoanele care nu consumă deloc. Dar, pentru momentl, nu e vorba decât de un efect aparent.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.