Ambulanță, lovită de un bolid de lux în Cluj-Napoca
Un accident de circulaţie a avut loc, în urmă cu puţin timp, pe strada Memorandumului din Cluj-Napoca, în care a fost implicat un autoturism şi o ambulanţă SMURD.
Ambulanța SMURD transporta o femeie cu fractură la Spitalul de Ortopedie din Cluj. Nimeni nu a fost rănit, dar ambele autovehicule au fost avariate. Femeia a fost preluată și dusă la spital de o altă ambulanță, informează Romaniatv.net.
Ambulanţa era în misiune şi circula dinspre cartierul Mănăştur, pe culoarul mijloacelor de transport în comun, însă şoferul unui autoturism nu a fost atent şi a acroşat ambulanţa. Potrivit poliţiştilor, aceasta transporta un pacient, însă accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Traficul se desfăşoară cu greutate la această oră.