Deputații vor vota luni noua cerere de arestare a lui Udrea

Deputaţii vor analiza în plen, luni, de la ora 16,00, cererile DNA de începerea a urmăririi penale şi respectiv de arestare preventivă a deputatului Elena Udrea, pentru noi acuzaţii în dosarul „Gala Bute”, a declarat secretarul Camerei, deputatul Niculae Mircovici, după şedinţa Biroului Permanent.

Mircovici a precizat că joi va avea loc o şedinţă „formală” a Biroului Permanent al Camerei, după primirea rapoartelor Comsiei juridice în acest caz, informează Mediafax.”Maine, va fi o şedinţă scurtă a Biroului Permanent al Camerei, după ce vor veni cele două rapoarte pentru cererile ministrului Justiţiei, respectiv a procurorului general în cazul doamnei deputat Elena Udrea şi se va stabili în cursul zilei de mâine, e pur formal, pentru că decizia a fost luată astăzi, în sensul că şedinţa de plen va fi luni la ora 16,00 şi pentru luni la ora 16.00 va fi informată mâine şi doamna deputat, şi ministrul Justiţiei, şi procurorul general, după ce se primesc rapoartele respective de la Comisia juridică”, a explicat Mircovici.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat, miercuri, cererile DNA privind încuviinţarea urmăririi penale şi arestării preventive a Elenei Udrea pentru noi acuzaţii în dosarul „Gala Bute”.

Avocatul Elenei Udrea, Marius Striblea, a declarat, miercuri, că aceasta doreşte să se adreseze plenului Camerei Deputaţilor, la votul asupra cererilor de încuviinţare a începerii urmării şi a arestării sale pentru noi acuzaţii în dosarul ”Gala Bute” şi că va fi făcută o cerere în acest sens.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.