Motivare ÎCCJ: Becali a pierdut sigla, palmaresul și culorile Stelei

0

Conform motivării ICCJ din dosarul MARCA STEAUA, clubul finanţat de Gigi Becali a pierdut nu doar sigla, ci şi culorile şi, mai ales, palmaresul istoric.

Palmaresul n-a fost transferat de la CSA Steaua la FC STEAUA, se deduce din motivarea ICCJ, anunţă ProSport.

Iată pasajul din motivarea deciziei ICCJ: „Mai mult, chiar dacă s-ar considera că marca supusă anulării pentru rea credinţă în cauză a fost folosită pentru a identifica doar echipa de fotbal, NU SE POATE AJUNGE LA CONCLUZIA că prin transferarea activităţii secţiei de fotbal s-a transferat automat şi această marcă, odată cu creanţele şi debitele, având în vedere că potrivit art. 40  alin. 3 din Legea nr. 84/1998 teza finală, forma în vigoare la data încheierii protocolului, transmiterea unor elemente din patrimoniul titularului nu afectează calitatea de titular  al dreptului la marcă. DOAR în cazul în care patrimoniul titularului mărcii este transmis în totalitatea sa, această transmitere  are ca efect şi transferul drepturilor  cu privire la marcă. Or, prin protocolul încheiat, în 1999, Asociaţia nonprofit a primit, în esenţă, dreptul de a folosi gratuit anumite spaţii, au fost detaşaţi la aceasta angajaţii fostei secţii de fotbal profesionist , au fost transferate datoriile şi creanţele contractate înainte de 8 iulie 1998 în legătură cu această secţie  de fotbal, nefiind vorba despre transferul patrimoniului reclamantului la Asociaţia nonprofit”.

Legat de scandalul siglei, motivarea dată de judecători este destul de aspră pentru societatea lui Gigi Becali, care a încercat să înregistreze fraudulos marca, fără acordul Clubului Sportiv al Armatei STEAUA. După cum reiese din motivare, oamenii lui Gigi Becali au încercat să demonstreze reaua-credinţă a CSA atunci când a cerut anularea folosirii mărcii de către SC FC Steaua Bucureşti, după ani de zile de când echipa folosea emblema. De asemenea, reprezentanţii echipei de fotbal au susţinut că au fost de bună-credinţă atunci când în 2004 au înregistrat ei marca respectivă. „… Simpla utilizare a mărcii ulterior înregistrării, chiar fără împiedicarea directă a unui alt competitor de a o utiliza, nu este suficientă pentru reţinerea bunei-credinţe la înregistrare”, se arată în motivare, referitor la buna credinţă de care oamenii lui Gigi Becali susţin că au dat dovadă în 2004. Mai mult, în motivare se mai spune: „De altfel, urmărind aceeaşi logică, reclamantul (n.r. adică CSA Steaua) era mult mai îndreptăţit să-şi folosească propria marcă larg cunoscută pentru toate aceste clase, marca notorie fiind protejată”.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie distrug practic decizia Curţii de Apel prin care societatea lui Gigi Becali avusese câştig de cauză în 2013: Instanţa de Apel a înlăturat, în plus, în mod nejustificat de la analiza intenţiei frauduloase la înregistrarea mărcii în cauză două aspecte importante, considerându-le nerelevante, şi anume cooptarea de către intimata pârâtă (n.r. societatea lui Becali) a unor foşti angajaţi ai apelantei şi înregistrarea mărcii anterioare (n.r. emblema în formă de scut cu vulturul şi cele două steluţe deasupra), elemente fără de care a ajuns la concluzia GREŞITĂ că prin protocolul din 1999 (n.r. celebrul act M21, despre care ProSport a scris) încheiat cu Asociaţia Fotbal Club STEAUA Bucureşti s-ar fi transmis marca de identificare legată de activitatea fotbalistică şi care ar fi tocmai cea a cărei anulare se cere în prezenta cauză, în temeiul art.47 lit c) din Legea nr. 84/1998″.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.