Arestări la CFR

Estrella Ștefănescu, șef serviciu Urmărire Transporturi în cadrul CFR, și omul de afaceri Ganea Iorgu, reprezentant al SC Regiotrans, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, a decis Tribunalul București.

Decizia instanței nu este definitivă. Estrella Ștefănescu a fost reținută joi de DNA pentru săvârșirea infracțiunilor de acordarea de subvenții cu încălcarea legii sau neurmărirea conform legii a respectării destinației subvențiilor; permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații care nu sunt destinate publicității în scopul obținerii unor foloase pentru altul, luare de mită în formă continuată; iar Ganea Iorgu — pentru dare de mită, folosirea în mod direct și indirect de informații care nu sunt destinate publicității în scopul obținerii unor foloase pentru sine sau pentru altul; utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.

În dosar se efectuează acte de urmărire penală și față de: SC Regiotrans SRL Brașov, pentru utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate; Florin Hădărean, director Regiotrans SRL; Gheorghe-Valentin Ciapraz; Claudiu-Octavian Dumitrescu, director al Direcției Feroviare din cadrul Direcției Generale Transport și Infrastructură — Ministerul Transporturilor; Nicolau Costache, director general al Regionalei Căi Ferate Brașov.

SC Regiotrans SRL este o societate privată care desfășoară activități sociale de transport călători și beneficiază de subvenții de la bugetul statului în baza mai multor acte normative, pentru acoperirea diferenței dintre tarifele stabilite pentru transportul feroviar de călători și costurile reale de transport.

Procurorii susțin că, în schimbul sprijinului acordat Regiotrans și altei societăți, Estrella Ștefănescu a fost recompensată material primind diferite foloase necuvenite.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.