Iohannis, decis „să ducă până la capăt” lupta anticorupţie

0

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România a făcut pași importanți în lupta împotriva corupției şi că aceasta ”trebuie să se ducă cu toată hotărârea, şi se duce”, a adăugat şeful statului.

Totodată, Klaus Iohannis a precizat că România nu face reformă şi luptă anticorupţie pentru a obţine un raport MCV bun, iar cetăţenii aşteaptă ”dreptate socială”.”Personal, încă de la început m-am exprimat explicit și foarte clar în această chestiune — lupta anticorupție trebuie să se ducă cu toată hotărâre și se duce. Este important pentru societatea noastră să avem această componentă și să dea rezultate”, a spus președintele Iohannis, la Cotroceni, după întâlnirea cu omologul său bulgar, Rosen Plevneliev, relatează Romaniatv.net. În plus, şefului statului român a subliniat că cetățenii așteaptă o clasă politică mai responsabilă, transparentizarea deciziilor politice, predictibilitate și o dezvoltare economică pe măsură.

„Toate aceste lucruri sunt posibile în măsura în care terminăm cu marea corupție și atunci procurorii și judecătorii au înțeles foarte bine acest lucru. Ceea ce vedem acum este o fază foarte intensă de verificări și de combatere a corupției și vine într-o perioadă când oamenii prin vot au arătat că își doresc altceva, altceva înseamnă un vânt nou în întreaga clasă politică”, a menţionat șeful statului.

Klaus Iohannis a menționat că aceste lucruri au o influență și în evaluările făcute la nivelul Comisiei Europene și a partenerilor europeni prin raportul MCV, arătând că a discutat acest lucru cu omologul său bulgar.

Preşedintele bulgar Rosen Plevneliev a lăudat eficienţa autorităţilor române în lupta anticorupţie după ce a fost întrebat de jurnalişti ”care este formula României pentru a umple închisorile cu politicieni şi de ce nu se întâmplă acest lucru şi în Bulgaria”.”Noi ne bucurăm de eficienţa şi independenţa pe care autorităţile române o demonstrează, în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei la nivel înalt. Prietenii noştri români au cu ce să se laude şi aici, Bulgaria, în mod categoric rămâne în urmă”, a spus şeful statului bulgar. 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.