Udrea vrea să fie prezentă luni în plenul Camerei Deputaților

0

Elena Udrea a declarat, prin intermediul paginii de Facebook, că a cerut permisiunea procurorilor de a fi prezentă în plenul Camerei Deputaților la ședința în care se va vota noua solicitare a DNA privind încuviințarea arestării preventive.

Inițial, informația apărută în spațiul public a fost că Elena Udrea va ataca măsura arestului la domiciliu, aceasta lămurind însă situația pe rețeaua de socializare.„Precizez, pentru ca vad ca se face confuzie. Nu am contestat masura arestarii la domiciliu. Avocatii au solicitat judecatorului de drepturi si libertati de la ICCj sa imi permita sa merg luni la Parlament. Iar cererea se va judeca maine, inteleg”, a scris Elena Udrea pe pagina de Facebook.

Totodată, cu privire la interdicțiile pe care le presupune măsura arestului la domiciliu, avocatul său, Marius Striblea, a declarat, în cadrul unei intervenții telefonice pentru postul B1Tv, că fostul ministru are voie să posteze pe rețele de socializare orice, în afara informațiilor privind cauza penală în care este cercetată. „Din punct de vedere juridic nu cred că există vreo problemă, pentru că Înalta Curte a indicat printre obligații doar de a nu lua legătura cu presa și de a nu posta informații privind acuzația în care este anchetată”

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.