CTP, atac dur la adresa contestatarilor lui Halep

0

Cristian Tudor Popescu a explicat problemele principale prin care trece Simona Halep şi le-a răspuns în termeni foarte duri celor care au criticat decizia sportivei de a renunţa la turneul de la Doha.

Simona Halep a renunţat să participe la turneul de la Doha, pe care anul trecut l-a câştigat, motivând că este chinuită de accidentări şi o doare tot corpul, după finala câştigată sâmbătă la Dubai.

Decizia Simonei a stârnit rumoare în presa internaţională, dar inclusiv în ţară a fost privită cu ochi critici, existând persoane care consideră că Simona ar trebui să aibă o altă atitudine în atacarea primei poziţii a tenisului mondial. Între cei care îi iau apărarea Simonei Halep se numără jurnalistul Cristian Tudor Popescu, acesta având un discurs foarte dur la adresa criticilor.

„Probabil o să aud nişte comentarii ale imbecililor care se manifestă pe internet şi pe alte medii. E o strategie. Asta este decizia Simonei să nu joace la Doha. Care e problema? Serena Williams se concentrează numai pe Grand Slam-uri. O vedeţi pe Serena la Dubai, la Doha? Nici nu se înscrie la alte turnee. Atâta timp cât nu comite o ilegalitate, nu încalcă regulile WTA, care e problema?”, a spus CTP, la Sport.ro. De asemenea, el consideră cu atât mai puţin îndreptăţite criticile îndreptate împotriva Simonei Halep, în condiţiile în care aceasta a pierdut doar un meci în 2015. „Comentariile negative nu ştiu de unde vin. E un fenomen sociologic. Eu mă ocup cu tenisul de foarte mulţi ani, de jumătate de veac… am scris foarte mult, nu era aşa. Nu înţeleg această dorinţă de rău în ce o priveşte pe această fată. Uităm sau ne facem că uităm… aceşti inşi, mulţi, hateri sau cum se numesc ei, se fac că uită în fiecare moment, ce a realizat Simona. Despre ce vorbim? Anul acesta a câştigat 15 meciuri şi a pierdut unul singur, în sferturi, la Australian Open. Este numărul 3 mondial. Este probabil cel mai cunoscut sportiv român în lume. Duce imaginea României.

Cum poţi, când are momente de slăbiciune, probleme care apar în viaţă oricărui sportiv de mare performanţă…. se declanşează o răutate în stare pură. Dorinţa de a o vedea îngenuncheată, ar vrea să o vadă bolnavă, în spital indivizii ăştia. Mereu prevestesc: „Ha-ha, anul asta, să vezi că nu mai face nimic. E terminată!” Nu înţeleg. E un fenomen sociologic care probabil nu e legat numai de Simona Halep. Probabil aceşti inşi reprezintă un trend, o modă, de a urî, de a înjura absolut gratuit, fără raţiune, fără să te uiţi la ce se întâmplă acolo. Cred că e „cool” pentru mulţi lucru ăsta”, a conchis Cristian Tudor Popescu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.