Simulare evaluare națională: Baremul la proba de română!

0

Simulările Evaluării Naţionale au început luni, 23 februarie 2015, cu testarea la Limba şi literatura română. Materia la care au fost testaţi elevii la simularea la Limba şi literatura română a fost aproximativ aceeaşi cu cea a examenului propriu-zis din vară, relatează Romaniatv.net.

Următoarea probă este programată, marţi, la Matematică şi miercuri, la Limba şi literatura maternă, ultima probă fiind doar pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă. Afişarea rezultatelor este programată pentru 6 martie.

Primul subiect de la simularea la Limba Română a fost o doină populară, „Foaie verde de fir mohor”, iar elevii au avut scris câte un antonim pentru „uşor”, „seară” şi „să umblu”.De asemenea, tot la partea A, au trebuit să explice rolul unei cratime, să transcrie o comparaţie şi un epitet din textul la prima vedere. La partea B, elevii au avut de redactat o compunere între 150-250 de cuvinte în care să motiveze apartenenţa la specia doinei populare „Foaie verde de fir mohor”.
La subiectul doi, elevii au primit un articol din ziarul Adevărul, „Cum se mai păstrează printre vilele din comuna bistriţeană Maieru unul dintre cele mai vechi obiceiuri de Sânziene”, semnat de Bianca Sara.

Elevii au avut de formulat câte un enunţ în care să precizeze, din text, data la care se merge la cules de sânziene şi persoanele care împletesc coroniţele, precum şi de scris numele autoarei şi titlul articolului. Totodată, li s-a cerut să menţioneze ce parte de vorbire este fiecare dintre cuvintele subliniate din secvenţa „Seara, tinerii satului, acum îmbrăcaţi în blugi şi trening şi nu în straie populare cum se întâmpla acum 50 de ani se adună pe uliţe unde fac focuri”, respectiv „seara”, „satului”, „populare”, „fac”.

De asemenea, elevilor li s-a cerut să precizeze funcţia sintactică a cuvintelor „preferinţele” şi „fiecăreia”. O altă cerinţă viza transcrierea propoziţiei principale şi a celei subordonate din fraza: „Baza coroniţelor este din flori de sânziene, aceasta fiind completată cu păpădii, trandafiri şi alte plante care transformă coroniţele într-o pată de culoare”. În plus, elevii au avut de construit o frază alcătuită din două propoziţii în care să existe o propoziţie subordonată subiectivă, având ca termen regent un adverb predicativ.

EVALUARE NAŢIONALĂ 2015. Subiectul trei a constat în redactarea unei scurte naraţiuni în care se relateze o întâmplare reală sau imaginară petrecută în timpul unei zile de vară în maxim 150 de cuvinte.

Calendarul examenului de Evaluare Naţională 2015:

  • 13 iunie 2015                   Incheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 15-17 iunie 2015              Inscrierea la Evaluarea Nationala
  • 22 iunie 2015                   Limba si literatura romana – proba scrisa
  • 23 iunie 2015                   Limba si literatura materna – proba scrisa
  • 24 iunie 2015                   Matematica – proba scrisa
  • 26 iunie 2015                   Afisarea rezultatelor (pana la ora 16)
  • 26 iunie 2015                   Depunerea contestatiilor (orele 16 – 20)
  • 27 – 29 iunie 2015            Rezolvarea contestatiilor
  • 30 iunie 2015                   Afisarea rezultatelor finale dupa contestatii
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.