Simulare evaluare națională: Chiul masiv la matematică!
Luni, elevii de clasa a VIII-a au început simulările Evaluării Naţionale 2015. Prima proba a fost cea la Limba şi literatura română, iar marţi a urmat a doua probă, la matematică.
Elevii de clasa a VIII-a au avut de pregătit pentru simularea la Matematică cinci capitole, potrivit listei de conţinuturi pentru simularea Evaluării Naţionale. Scopul simulărilor este să îi obişnuiasca pe elevi cu rigoarea unui examen şi să optimizeze rezultatele copiilor.
Din datele Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba, la proba de Matematică în cadrul sesiunii de simulare pentru Evaluarea Naţională, clasa a VIII-a au fost prezenţi, marţi, 3048 de elevi, 103 fiind absenţi. În rândul celor care nu s-au prezentat la testare se află şi elevi cu cerinţe educative speciale, care nu sunt obligaţi să participe la examen. Potrivit alba24.ro, testarea a avut loc în 110 centre din judeţ, nefiind înregistrate incidente.
În județul Cluj, din 5.296 de elevi, 5.099 s-au prezentat la proba de la matematică, iar 197 au absentat.
Miercuri se va da simularea la Limba şi literatura maternă, ultima probă fiind doar pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă. Afişarea rezultatelor este programată pentru 6 martie.
Potrivit metodologiei de organizare, elevii care participă la simulare nu pot intra în sălile de examen cu manuale, cărţi, dicţionare, însemnări sau rezumate care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor şi nici cu ghiozdane sau poşete. De asemenea, elevii nu pot avea asupra lor nici telefoane mobile sau căşti audio.
Rezultatele obţinute la simularea Evaluării Naţionale vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii individuale cu elevii, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral.
Simulările au un dublu scop: familiarizarea elevilor cu rigorile unei evaluări naționale, respectiv a unui examen de bacalaureat național și optimizarea rezultatelor obținute de către elevii din învățământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale/liceale.
Calendarul examenului de Evaluare Naţională 2015:
- 13 iunie 2015 Incheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
- 15-17 iunie 2015 Inscrierea la Evaluarea Nationala
- 22 iunie 2015 Limba si literatura romana – proba scrisa
- 23 iunie 2015 Limba si literatura materna – proba scrisa
- 24 iunie 2015 Matematica – proba scrisa
- 26 iunie 2015 Afisarea rezultatelor (pana la ora 16)
- 26 iunie 2015 Depunerea contestatiilor (orele 16 – 20)
- 27 – 29 iunie 2015 Rezolvarea contestatiilor
- 30 iunie 2015 Afisarea rezultatelor finale dupa contestatii.