Taximetriști independenți protestează în fața Primăriei Capitalei

Peste 50 de membri ai Asociației Naționale a Transportatorilor și Taximetriștilor Independenți (ANTTI) protestează marți, de la ora 10,00, în fața sediului Primăriei Municipiului București, cerând demisia directorului executiv al Direcției de Transporturi a Primăriei Municipiului București (PMB), Ion Dedu, potrivit Agerpres.

Protestatarii manifestează în liniște, pe trotuarul din fața instituției, taxiurile cu care au venit fiind parcate de-o parte și de alta a Splaiului Independenței.”Cerem demisia directorului Direcției Transporturi din Primăria Capitalei, Ion Dedu, deoarece nu s-a implicat în desfășurarea activității serviciului public de transport public în regim de taxi, în conformitate cu obligațiile asumate prin Contractul de Gestiune Delegată, atribuit fiecărui transportator autorizat. De asemenea, nu a fost implementată și nu a fost respectată Legea 168/2010, fapt ce permite concurența neloială a taxiurilor neautorizate de Primăria Municipiului București, respectiv să-și desfășoare nestingherite activitatea pe raza Capitalei. Nu trebuie să uităm că în cazul directorului Dedu s-a dispus începerea și completarea urmăririi penale cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute și sancționate de art. 246 și art. 248 Cod Penal, în dosarul de urmărire penală nr.4637/ P/ 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 6, fapte dovedite în sentința (rămasă fără cale de atac) a Judecătoriei Sector 6 în Dosarul 3187/ 303 / 2014″, a declarat președintele ANTTI, Adrian Claudiu Săpunar.

Potrivit acestuia, acțiunea de protest urmează să se încheie în jurul orelor 13,30 — 14,00, mai devreme cu două ore decât era anunțat inițial, urmând să fie reluată joi, de la ora 10,00.”Mâine (miercuri — n. r.), vom organiza o conferință de presă la ora 11,00, în care vom prezenta toate documentele care stau la baza protestului nostru”, a mai spus președintele ANTTI.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.