Parlamentul va vota luni numirea lui Hellvig la șefia SRI

Share:

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului va vota luni, la ora 16,00, nominalizarea liberalului Eduard Hellvig pentru funcția de director al Serviciului Român de Informații (SRI), a anunțat președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.

„Birourile permanente reunite au stabilit ședința de plen pentru luni, la ora 16,00. (…) Prioritar pe punctul unu se află votul pentru noul director al SRI. Raportul Comisiei SRI a venit astăzi”, a declarat miercuri Zgonea, adăugând că decizia în comisie a fost luată cu 14 voturi „pentru”, informează Agerpres.

El a menționat că liberalii au cerut ca în această zi de miercuri să aibă loc votul.”Vă reamintesc că luni a fost amânată o decizie, nu știam în câte zile raportul Comisiei SRI va lua această decizie. O nominalizare a unui director nu știu dacă Comisia poate să o ia într-o zi sau două. (…) Nu este decizia mea, nici a președintelui Tăriceanu, nu noi mobilizăm membrii grupurilor parlamentare astfel încât ei să fie prezenți la o ședință. A fost o decizie luată de toate grupurile parlamentare cu o majoritate în Birourile permanente reunite”, a spus președintele Camerei.

Întrebat ce a susținut PSD în Birourile permanente, el a arătat: „PSD a susținut luni, la ora 16,00. (…) Este o decizie luată de Grupul parlamentar PSD în cadrul discuțiilor de luni de la ședința de grup”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.