Adriana Săftoiu îl desființează pe Traian Băsescu

Share:

Adriana Săftoiu, fostul purtător de cuvânt al lui Traian Băsescu, a declarat într-un interviu pentru bazavan.ro că fostul preşedinte ilustrează o imagine tristă: „cum poate distruge puterea un om puternic, cu calități pe care și adversarii i le-au recunoscut”.

„Eu nu trebuie să spun mare lucru. E suficient să ne uităm la ce se întâmplă acum. Cei mai apropiați oameni suspectați de corupție, o societate nesigură și neliniștită în raport cu instituțiile statului, cele care ar trebui să apere cetățeanul de abuzuri, cu un Președinte care spune că trebuie «să își apere mandatul». Și e cam singur în acest demers.

Traian Băsescu pare a fi un om care termină singur cursa. Instituțiile pe care el le-a lăudat aproape 10 ani par să nu fie așa cum ne-a spus. Chiar el a remarcat la final de mandat că serviciile au prea multe puteri, că speră ca Elena Udrea să aibă un proces corect (de ce nu ar fi corect dacă justiția e independentă?), PMP pare un partid fragilizat chiar de strategia celui care l-a creat.  Probabil că după ce se vor domoli toate acestea, după ce vom vedea cine și cât a furat și cu ajutorul cui, să recuperăm și lucrurile pozitive. În politica externă cred că a fost mai inspirat și mai consecvent în sens bun. Dar, pe moment, românul trăiește cu portofelul pe care îl are, cu spitalele și școlile care sunt, și nu pare prea vesel”, a precizat Adriana Săftoiu.

În plus, fostul consilier prezidențial a precizat că Traian Băsescu ar fi avut reale probleme într-o confruntare electorală cu actualul șef al statului, Klaus Iohannis.”Ponta era candidatul ideal pentru dl Băsescu. Cu dl Iohannis cred că ar fi avut reale probleme. Traian Băsescu s-ar fi confruntat pentru prima dată cu un alt profil cu care nu s-a întâlnit în cariera lui. Sigur s-ar fi descurcat greu”, a susținut Adriana Săftoiu.

„În schimb, modul în care s-a ratat o oportunitate extraordinară în 2004 rămâne marea mea dezamăgire în politică. Politicianul Traian Băsescu confirmă o imagine tristă: cum poate distruge puterea un om puternic, cu calități pe care și adversarii i le-au recunoscut. Traian Băsescu a fost mai mult șeful statului, decât Președintele țării, adică al oamenilor care alcătuiesc țara”, a adăugat Adriana Săftoiu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.