Macovei continuă să puncteze pe tema anticorupție

0

Europarlamentarul Monica Macovei a declarat că politicienii români nu trebuie să ia în derâdere problema corupției și să răspundă obraznic europenilor, în contextul aderării României la Spațiul Schengen.

Macovei a afirmat că în Schengen europenii se bazează pe încredere, iar românii trebuie să arate că au rezultate în lupta cu corupția și să le prezinte ca atare, scrie Agerpres.

„Și eu vreau să intrăm în Schengen și aici trebuie să știți că românii din toate grupurile politice din Parlamentul European au fost uniți. Da, e adevărat, îndeplinim condițiile tehnice. (…) Problema corupției este reală și politicianul care n-o ia în seamă sau răspunde obraznic statelor membre care ridică această problemă nu face decât deservicii României și nu va aduce România mai aproape de Schengen. Schengen este o zonă de încredere”, a declarat europarlamentarul.

„Toți cetățenii europeni își pun încrederea pe umerii românilor, de la frontieră, a polițiștilor, a procurorilor, a judecătorilor, a vameșilor, tocmai pentru a se feri de infracțiuni și pentru respectarea legii. Sistemul Schengen înseamnă mult mai mult decât a fi în acest spațiu fără frontiere. (…) Da, avem corupție, dar iată ce eficient ne luptăm cu ea, nu stăm cu mâinile încrucișate. Și aș veni cu rezultatele noastre pe anticorupție, cu ce face DNA. Să știti că DNA este considerată de UE una dintre cele mai bune instituții anticorupție din UE și dată ca exemplu”, a menționat Monica Macovei.

Europarlamentarul Monica Macovei, președinte al Asociației M10, a participat, vineri, la o conferință publică cu tema „Reformă și modernizare”, organizată de asociația pe care o conduce.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.