Băsescu: Cred în nevinovăția lui Udrea!

0

Traian Băsescu a fost duminică la sediul Partidului Mișcarea Populară, unde a petrecut câteva ore.După ce a avut şedinţă cu liderii PMP, fostul şef de stat a spus, iar, că are încredere în nevinovăţia Elenei Udrea.

Traian Băsescu a fost întrebat de jurnalişti despre noua arestare a Elenei Udrea în dosarul Gala Bute. În motivarea instanţei supreme, magistrații au arătat că banii primiți ca mită de fostul ministru au fost folosiți pentru a achita cheltuieli ale PDL, inclusiv pentru campania prezidențială din 2009.  „Eu am să vă spun un singur lucru, pe care o să-l repet până când acest proces se va termina la ultima instanță de judecată: Am încredere în justiție și am încredere în Elena Udrea.”, informează Romaniatv.net.

Totodată, fostul președinte i-a criticat dur pe denunțători și a arătat că toți politicienii se confruntă cu situații în care anumite persoane pretind că îi reprezintă, pentru a obține anumite avantaje. „A apărut moda denunțătorilor, asta e. De multe ori am avut experiențe cu oameni care au zis: m-a trimis Băsescu, i-am dat lui Băsescu. Eu am încredere în Elena Udrea din acest punct de vedere”, a declarat Traian Băsescu la ieşirea de la PMP.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.