Parlamentul va vota luni numirea lui Hellvig la șefia SRI

0

Parlamentul  votează luni, în şedinţă comună a celor două Camere, numirea lui Eduard Hellvig la şefia Serviciului Român de Informaţii (SRI). Nominalizarea acestuia a fost deja validată în comisia de specialitate pentru controlul Serviciului, la propunerea preşedintelui Klaus Iohannnis.

Tot luni, plenul reunit va adopta hotărâri de modificare a componenţei Comisiilor de cod electoral şi de revizuire a Constituţiei, dacă PNL şi PSD ajung cu negocierile la un punct comun, informează Romaniatv.net.

Birourile Permanente ale Camerelor au decis ca şedinţa de aprobare a lui Eduard Hellvig ca director al SRI să aibă loc luni, începând cu ora 16.00.

Comisia de control al activităţii SRI a avizat, marţi, favorabil nominalizarea acestuia la şefia Serviciului, la propunerea preşedintelui Klaus Iohannis. A doua zi după ce a fost propus de preşedintele Klaus Iohannis, Eduard Hellvig a primit susţinerea publică a UNPR pentru şefia SRI.

În schimb, PSD a discutat în BPN despre susţinerea lui Eduard Hellvig, stabilind că parlamentarii social-democraţi vot vota favorabil, dar apreciind că este necesară o discuţie publică despre modul în care funcţiile din instituţiile importante sunt preluate de putere.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.