Poezia românească, promovată la Varșovia

0

Luna martie debutează la Varşovia cu „Metropoezia” („Wiersze w Metrze”/ ”Poems in the Underground”) – o campanie de anvergură, realizată sub egida EUNIC Varşovia, prin care poezia europeană este promovată în rândurile publicului larg varşovian.

Avându-i ca organizatori pe British Council, Centrul Cultural Turc, Forumul Cultural Austriac, Institutul Camőes, Institutul Ceh, Institutul Cervantes, Institutul Goethe, Institutul Cultural Danez, Institutul Cultural Italian, Institutul Cultural Maghiar, Institutul Cultural Român de la Varşovia, Institutul Cultural Slovac, Ambasada Croaţiei, Ambasada Elveţiei, Ambasada Irlandei, Ambasada Lituaniei, Ambasada Maltei, Institutul Municipal pentru Cultură Gdańsk, Institutul Cărţii, Asociaţia Traducătorilor de Literatură, Fundaţia Wisława Szymborska, Institutul Naţional al Audiovizualului şi Reprezentanţa Comisiei Europene în Polonia, întreaga manifestare se află sub patronajul primarului Varşoviei.

Obiectivul principal al proiectului este promovarea poeziei contemporane europene prin metode mai puţin uzitate. Versurile poeţilor din Austria, Cehia, Croaţia, Danemarca, Germania, Elveţia, Irlanda, Italia, Lituania, Malta, Marea Britanie, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Spania, Turcia, Ucraina, Ungaria vor fi postate timp de aproape o lună, în original şi în traducerea în limba polonă, în vagoanele şi staţiile de metrou, pe locurile utilizate de obicei pentru reclamă. România va fi reprezentată detrei poeți din generații diferite – Ana Blandiana, Ioan Es. Pop şi Teodor Dună – ale căror versurri au fost traduse de Kazimierz Jurczak, Joanna Kornaś-Warwas și Tomasz Klimkowski.Este a patra prezenţă românească la campania „Metropoezia”, în urma participărilor din anii 2008, 2009 şi 2010.

Proiectul, care urmează să se desfăşoare la Varşovia pe parcursul lunii martie 2015, cuprinde, alături de campania prezentării poeziilor în metroul varşovian, web-site-ul creat special pentru acest eveniment, lecturi publice în cafenele literare ale capitalei poloneze şi un concurs de haiku-uri, având ca sursă de inspiraţie Varşovia.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.