Bănicioiu, audiat la DNA „în dosarul Ciupercă”

0

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, s-a prezentat miercuri la DNA pentru a fi audiat. Anterior, la DNA a ajuns şi fostul ministru al Sănătății Eugen Nicolăescu, el precizând după întâlnirea cu procurorii anticorupţie că a dat declarații ca martor referitoare la un control desfășurat la Spitalul Județean Ialomița.

Potrivit unor surse judiciare, Nicolae Bănicioiu este audiat şi el în dosarul președintelui CJ Ialomița, Silvian Ciupercă.

Fostul ministru Eugen Nicolăescu a declarat că a fost citat la solicitarea avocaților președintelui CJ Ialomița, Silvian Ciupercă, acuzat de mai multe fapte de corupție.

”Este vorba despre un dosar deschis pe numele președintelui CJ Ialomița”, a explicat fostul ministru, care a adăugat că a dat declarații referitoare la controlul demarat în timpul mandatului său la Spitalul Județean și finalizat, însă, după ce el a plecat de la conducerea MS.

Silvian Ciupercă a fost arestat preventiv în luna februarie fiind acuzat de DNA de luare de mită, două infracțiuni de folosirea influenței și autorității conferite de funcția de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru altul a unui folos necuvenit, abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție, două infracțiuni de instigare la abuz în serviciu, instigare la fals intelectual și la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Procurorii susțin că, în ianuarie 2014, Silvian Ciupercă și-a folosit influența și autoritatea conferită de funcția de conducere într-un partid politic în scopul obținerii pentru altul a unui folos necuvenit și anume asigurarea postului de manager interimar în cadrul Spitalului Județean Ialomița.

Șeful CJ este acuzat că, în perioada martie-aprilie 2014, după efectuarea unui control de către Corpul de Control al Ministerului Sănătății, l-a determinat pe un consilier din cadrul ministerului să-și exercite atribuțiile de serviciu în mod defectuos, prin întocmirea raportului de control neconform realității.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.