Ridzi cere regim semideschis în închisoare

Fostul ministru al Tineretului și Sportului Monica Iacob Ridzi a cerut un regim semideschis în executarea pedepsei penitenciare și ar putea să ceară chiar întreruperea executării pedepsei, dacă starea sa de sănătate se va agrava, a declarat miercuri, pentru Agerpres, Laura Baciu, unul dintre avocații acesteia.

‘Trebuie ținută sub observație și la intervale mici de timp trebuie făcute continuu analize medicale care să-i reflecte starea, pentru că evoluția sau involuția acestor afecțiuni e determinată de mulți factori — regim alimentar, mișcare, stres etc — care, oricum ar fi, nu le poate avea în condițiile din penitenciar. Practic, acesta e și unul dintre motivele pentru care a depus un memoriu Comisiei pentru individualizarea pedepselor. Cere să se țină cont de situația particulară a dânsei și la individualizarea regimului privind executarea pedepsei privative de libertate să i se stabilească regim semideschis’, a menționat Laura Baciu.

Avocatul fostului ministru a explicat că regimul semideshis presupune, printre altele, mai multă libertate de mișcare în cadrul penitenciarului, posibilitatea de a participa la diverse activități desfășurate în penitenciar, precum și un regim mai puțin restrictiv în privința vizitelor pe care le primește.

Laura Baciu a mai declarat pentru Agerpres că Monica Iacob Ridzi ia în calcul și varianta de a cere întreruperea executării pedepsei, dacă starea sa de sănătate va impune acest lucru. ‘Dacă starea de sănătate se va agrava și se vor cere niște tratamente care nu se pot asigura în sistemul penitenciar, cu siguranță va cere întreruperea pedepsei. Dânsa a avut această variantă ca alternativă, dar condiționat de evoluția stării de sănătate’, a completat Laura Baciu.

Potrivit avocatului Laura Baciu, Monica Iacob Ridzi suferă de 13 boli, printre care leukoneutropenie severă idiopatică, trombofilie prin mutație hemozigotă și heterozigotă, Sindromul Willebrand, anemie feriprivă, pielonefrită cronică restrictivă dreaptă.

Fostul ministru al Tineretului și Sportului a fost transferată de la Secția exterioară a Penitenciarului Gherla la Spitalul Penitenciar Jilava, din cauza problemelor sale de sănătate și la cererea medicilor.

Pe 16 februarie, Monica Iacob Ridzi s-a predat IPJ Cluj, după ce a a fost condamnată definitiv de ICCJ la 5 ani de închisoare cu executare. Surse judiciare au declarat pentru Agerpres la acea dată că Monica Iacob Ridzi s-a prezentat la sediul IPJ Cluj însoțită de soțul său, spunând că are probleme grave de sănătate și că fusese externată de curând din spital.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată pentru abuz în serviciu în legătură cu manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.