Avocatul Poporului verifică condițiile din aresturile Poliției

Avocatul Poporului a demarat o anchetă  şi în aresturile poliţiei după ce Elena Udrea s-a plâns de condiţiile de detenţie. Victor Ciorbea a declarat la România TV că sunt „indicii” cu privire la existenţa unor nereguli şi a mărturisit că discursul Elenei Udrea din Parlament, în care s-a plâns de condiiţile din arest, a contat.

Instituţia condusă de Victor Ciorbea a demarat anchetă atât în penitenciare cât şi în aresturile poliţiei.

„Sunt puse sub semnul întrebării dacă sunt respectate sau nu anumite prevederi din Constituţie, respectate anumite drepturi şi libertăţi fundamentale şi dacă sunt respectate prevederile din legile privind executarea pedepsei. După cum se stie, am dispus în urma cu 5-6 saptamani efectuarea unor anchete în toate penitenciarele din România. Ancheta e in curs. Am decis ieri extinderea verificarilor si la Aresturile Politiei din intreaga tara. Sunt indicii cu privire la astfel de incalcari generate fie de cauze obiective, fie de cauze de natură  subiectiva”, a declarat Victor Ciorbea la România TV.

Victor Ciorbea a precizat că, în urma reclamaţiilor publice făcute de Elena Udrea şi Monica Iacob Ridzi, instituţia Avocatul Poporului încearcă să afle adevarul.”Sunt o serie de anchete care au fost demarate in urma cu o lună si jumatate. Încercam sa aflam conditiile obiective, reale din penitenciarele romanesti si din aresturile Politiei Romane. Atât  in ce priveste suprafata, infrastructura, dotarile, conditiile de servire a mesei, asigurarea medicamentelor pana la situatii exceptionale, cum ar fi decesul unor detinuti, inclusiv persoane tinere in conditii suspecte sau indoielnice, anchetele care se efectueaza de organele abilitate, in ce stadiu sunt…”, a spus Ciorbea.

Întrebat dacă l-a impresionat discursul Elenei Udrea din Parlament când s-a plâns de condiţiile din arest, Ciorbea a răspuns: „A fost si acesta un aspect, dar nu am avut in vedere numai situatia doamnei Udrea. Pentru a extinde ancheta şi in ce priveste situatia din aresturile Politiei, pot să spun că discursul doamnei Udrea a contat”.

Întrebat dacă l-a impresionat si ce a povestit cum a fost dezbracata, cum i s-au luat obiectele de uz personal, Ciorbea a precizat: „Aici trebuie avute in vedere si prevederile speciale din legislatia in materie pentru ca sunt si masuri de prevedere pe care gardienii, cei in cauza trebuie sa le ia, de la luarea centurii, a sireturilor sau chiar a sutienului, pentru a impiedica o tentativa de sinucidere a ueni persoane care se afla intr-o situatie. Lucrurile trebuie examinate”.

În ceea ce priveşte situaţia Monicăi Iacob Ridzi, Ciorbea a spus: „Am dispus ca doi consilieri sa se deplaseze la Spitalul Penintenciar Jilava, unde sa stea de vorba cu dumneai si sa verifice motivele pentru care s-a dispus transferul de la penitenciarul din Gherla la spitalul penitenciar Jilava”.

Ciorbea a precizat că, în urma verificărilor, Avocatul Poporului va intocmi un raport şi va propune Parlamentului sa procedeze si la unele modificari legislative, in masura in care acest aspect e necesar.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.