Cazanciuc reacționează: „Închisoarea nu este hotel!”

Robert Cazanciuc, ministrul Justiţiei, a declarat că „închisoarea nu este hotel”, în replică la toate criticile formulate pe tema condiţiilor de detenţie din România.

Robert Cazanciuc spune că, deşi ” închisoarea din România de astăzi este, de foarte multe ori, la limita demnităţii umane”, este greu de crezut că lucrurile se vor schimba radical prea curând, întrucât efortul financiar pentru renovarea penitenciarelor este unul greu de suportat de buget.”Din păcate, foarte mulți oameni care astăzi se află într-o situație dificilă au avut ocazia ca, foarte mulți ani, să facă ceva pentru sistem și, din păcate, nu au făcut. Constatăm azi că închisoarea nu e hotel. Aşa este: închisoarea nu este hotel. Închisoarea din România de astăzi, de foarte multe ori, este la limita demnităţii umane. Cred că aproape toate penitenciarele din România le-am văzut. Ştiu cum arată. Efortul financiar este imens în momentul de faţă. Nu e un efort pe care să ni-l putem permite, indiferent câtă voinţă politică am avea noi. Pentru a construi penitenciare care să acopere deficitul potrivit standardelor europene şi pentru a renova, acolo unde se poate acest lucru, e nevoie de cel puţin un miliard de euro”, a explicat ministrul Justiţiei.

„10.000 de locuri deficit nu le putem acoperi peste noapte, chiar dacă am avea toate resursele financiare mâine. Să scoatem penitenciarele aflate în centrul orașului în afara orașului în condiții decente nu este posibil peste noapte și România nu are această resursă financiară, de aceea singura formulă pe care noi am identificat-o pentru a face ceva de fond și nu doar de formă este o finanțare europeană. Administrația face ce poate cu un buget crescut an de an, e adevărat nu foarte mult, dar pe soluții punctuale”, a precizat ministrul Justiției.

Întrebat dacă deținuții pot finanța modernizarea celulelor din banii proprii, Cazanciuc a spus că regimul de detenție are niște reguli foarte clare în funcție de modul în care se execută pedeapsă.

„E foarte complicat (…) să spunem cine să stea în condiții mai bune sau nu. Fiecare stă în condițiile în care trebuie să stea, potrivit regimului de detenție. Noi o să încercăm, în perioada următoare, să suplimentăm bugetul administrației pentru a face condițiile de detenție mai aproape de limita demnității umane. Discutăm de penitenciare construite în urmă cu 100 de ani, în care indiferent cât am investi noi nu avem ce să facem. Un penitenciar construit acum 100 de ani în centrul orașului ar trebui să-l dărâmăm și să construim altul. Pentru a construi penitenciare care să acopere deficitul potrivit standardelor europene și pentru a renova ceea ce avem acolo unde se poate acest lucru este nevoie de cel puțin un miliard de euro”, a precizat Cazanciuc.

Condiţiile de detenţie din România sunt subiect de polemică în ultimele zile, după ce mai mulţi politicieni ajunşi după gratii s-au plâns de cele îndurate în arest.

Elena Udrea, spre exemplu, a fost vizibil marcată de condiţiile pe care le-a găsit în Arestul Poliţiei Capitalei, unde a ajuns pentru prima oară în dosarul Microsoft, iar apoi, după ce a fost trimisă de judecători în arest la domiciliu în acest dosar, şi în dosarul Gala Bute.

Elena Udrea le-a povestit colegilor săi deputaţi, în şedinţa în care s-a votat din nou pentru urmărirea sa penală şi pentru trimiterea după gratii, despre ce a găsit în celula mică şi neprimitoare din Arestul Central. Ea le-a povestit colegilor deputaţi, în discursul susţinut în faţa lor luni, înainte de votul pentru încuviinţarea cererilor DNA de urmărire penală şi arestare preventivă, despre condiţiile de coşmar din arestul Poliţiei Capitalei.

Pe 9 februarie aţi votat, pe 10 am fost reţinută, pe 11 arestată preventiv. Am fost dusă în Arestul Poliţiei Capitalei, am fost verificată la sânge, am fost dezbrăcată, mi-au luat sutienul şi am fost dusă într-o cameră de 3 pe e, unde erau patru paturi, câte două suprapuse. Apă caldă era doar dimineaţa şi noaptea, iar WC-ul era de tip turcesc, fără uşă, dar dotat cu un duş pe care să îl folosim când trăgeam apa. În el puneam, când nu-l folosea nimeni, un PET, ca să nu vină şobolanii. Pereţii erau scorojiţi, geamul nu se închidea şi era mereu curent, iar dacă te spălai pe cap, nu aveai acces la foehn, ceea ce dă şanse cel puţin pentru o răceală, dacă nu cumva chiar la pneumonie„, a povestit Elena Udrea, în faţa Camerei Deputaţilor.

De altfel, Udrea nu este singurul politician care a dezvăluit condiţiile din arestul Poliţiei Capitalei. Chiar zilele trecute Monica Iacob Ridzi, condamnată la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu în dosarul Zilele Tineretului 2009, descria condiţiile de coşmar pe care le-a găsit la Penitenciarul Gherla, despre care spune că îi pun în pericol viaţa, în condiţiile în care suferă de mai multe boli grave.

Ridzi a scris pe blogul personal că starea ei de sănătate este din ce în ce mai gravă din cauza condiţiilor de detenţie, însă nu-i învinovăţeşte nici pe medici, nici pe directorii penitenciarelor pentru condiţiilor din arest. Fostul ministru a povestit despre cât de „umilită” se simte în închisoare şi despre cât de dificile sunt zilele în arest pentru orice deţinut.

Şi Radu Mazăre, care a petrecut doar o noapte în arest a recunoscut că trebuie să fii puternic ca să poţi trece peste această experienţă.

Nu este uşor. Crezi că dacă te bagă într-o cameră în care sunt 8 paturi şi ai loc între paturi 1 metru, ele fiind 3 suprapuse, cu un WC, unde nu ai cum să tragi apa. Ea curge printr-o ţeavă şi trebuie să porneşti ţeava aia ca să faci apă. Şi ca să faci duş, porneşti apa aia şi dacă e prea fierbinte, o mai reglezi de aici, de la WC„, declara primarul oraşului Constanţa.

Fostul senator Cătălin Voicu a comparat arestul Capitalei cu traiul în Evul Mediu.

Nu vă puteţi închipui ce e acolo. Arestul de la Capitală, de la minus doi. Ăla care e pe tabulatură – Evul Mediu. Uşi negre de fier, zăbrele şi lacăte, nu au aerisire, ţigani, bandiţi, te omoară…”, aşa a descris şi Cătălin Voicu arestul Poliţiei Capitalei.

Până şi vrăjitoarea Vanessa a rămas îngrozită de condiţiile din închisoare.

Conditiile sunt… Se spune ca este o camera VIP. Conditiile sunt inumane. Este o camera de 2 pe 2, nu poti sta doua persoane in picioare in acelasi timp. Nu exista nicio usa, e o perdeluta care delimiteaza zona. Am fost devastata si eu cand am ajuns acolo. Sunt paianjeni, gandaci, sobolani. Nu vine nimeni sa iti faca ordine si curatenie. O sa faca singura curatenie. Cel mai greu de suportat este spatiul. E mic si sufocant, nu poti respira„, a spus vrăjitoarea Vanessa.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.