Decizie fără precedent a FRF. Numărul extracomunitarilor, limitat!
Comitetul Executiv al FRF a decis, joi, limitarea la trei a numărului de jucători extracomunitari din loturile grupărilor din Liga I, începând cu sezonul următor, aceştia trebuind să aibă totodată câte trei selecţii la echipele naţionale.
Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, întrunit joi, a hotărât ca începând cu sezonul 2015-2016, jucătorii extracomunitari se pot transfera în Liga 1 doar dacă au minimum trei selecţii la echipa naţională a ţării din care provin, în ultimele 12 luni, relatează Romaniatv.net.
Pe de altă parte, contractele în vigoare ale jucătorilor extracomunitari nu vor fi anulate, urmând a fi duse la bun sfârşit. De asemenea, s-a mai stabilit ca echipele din Liga 1 să aibă în lot şase jucători formaţi la nivel naţional şi doi la nivel de club. Din sezonul 2016-2017, cluburile vor fi obligate să aibă un lot de cel mult 25 de jucători, dintre care patru formaţi la nivel naţional şi patru la nivel de club. Astfel, cluburile din Liga 1 vor avea un lot A, format din cel mult 25 de fotbalişti, şi un lot B, format din jucători cu vârste sub 21 de ani, fără limită de număr. De asemenea, tot joi s-a aprobat sistemul de desfăşurare în sistem play-off şi play-out a Ligii 1, din sezonul 2015-2016.