Protest la Romatsa
Controlorii susţin că asupra lor se fac presiuni şi că sunt ameninţaţi de manager. Angajaţii spun că în astfel de condiţii, siguranţa traficului aerian este pusă în pericol. Ei au trimis o scrisoare preşedintelui României şi mai multor instituţii internaţionale.
De menționat faptul că zilele trecute, piloţii Tarom cer demisia managerului privat, printr-o scrisoare deschisă. Ei sunt nemulţumiţi că zboară cu avioanele goale şi că nu au o strategie pentru următoarele luni. Personalul navigant susţine că, din cauza conducerii incompetente, compania pierde bani, ei sunt nevoiţi să poarte uniforme vechi de cini ani, iar angajaţii se îndreaptă spre alţi transportatori aerieni unde câştigă mai bine. În ultimii doi ani, 10 piloţi experimentaţi au plecat în Orient, Vietnam şi chiar Ungaria.Managerul belgian le răspunde şi spune că, deşi el este occidental, mijloacele pe care le are la dispoziţie nu sunt la fel pentru a face performanţă.