Concedieri la Complexul Energetic Oltenia
Planul de restructurare al Complexului Energetic Hunedoara (CEH) va include și concedieri de personal, cu precizarea că personalul care va fi disponibilizat va beneficia de compensațiile legale ce se aplică într-o asemenea situație, a declarat vineri, la Petroșani, ministrul Energiei, Andrei Gerea.
Întrebat dacă planul de restructurare al CEH, la care lucrează noua echipă de conducere, prevede și concedieri colective, ministrul a spus că din proiect reiese necesitatea unui asemenea demers, deși este un lucru pe care nu și-l dorește.’Este un lucru pe care nu ni-l dorim, dar, din păcate, este necesar. Acesta (restructurarea, n.r.) se va face cu respectarea tuturor, să spunem, beneficiilor pe care ar trebui să le primească cei disponibilizați’, a afirmat Gerea, potrivit Agerpres.
În ceea ce privește divizarea CEH, ministrul Energiei a arătat că este o soluție oferită de Comisia Europeană pentru a da posibilitatea statului să aloce ajutorul de salvgardare pentru certificatele de CO2.’Dacă nu vom face această plată, România va plăti mult mai mult decât cele 11 milioane de euro datorate, să spunem, pentru aceste certificate. Singura posibilitate de a da acești bani, fără ca România să intre în procedură de infrigement și să fie dezavantajată ulterior pe celelalte programe de colaborare cu Uniunea Europeană — și aici mă refer în special la nivelul fondurilor europene — este să intrăm birocratic în această procedură de divizare’, a explicat Andrei Gerea.
El a menționat că în paralel se va lucra la programul de restructurare al CEH, proiect ce trebuie finalizat până în luna septembrie. În situația în care programul va oferi soluțiile viabile pentru CEH, atunci procedura de divizare nu va mai avea loc.