Continuă telenovela la Dinamo. Teja pleacă, vine Stoican!

0

Două victorii şi trei înfrângeri a fost bilanţul lui Mihai Teja pe banca lui Dinamo, însă eliminarea din Cupa Ligii i-a fost fatală tânărului antrenor. Joi el şi-a reziliat contractul cu „câinii” iar locul său va fi luat, după toate probabilităţile, de Flavius Stoican.

Dinamo şi-a dat afară antrenorul după doar trei etape jucate din acest sezon şi chiar dacă în Liga 1 echipa a obţinut două victorii, eliminarea din Cupa Ligii l-a adus pe Mihai Teja în dizgraţia şefilor, relatează Romaniatv.net.

Patronul Ionuţ Negoiţă a dorit demiterea lui Mihai Teja imediat după înfrângerea suferită marţi seara, în faţa Pandurilor (1-3), dar managerul sportiv Ionel Dănciulescu şi şi managerul general Daniel Stanciu. Tema demiteriii lui Mihai Teja a fost reluată joi dimineaţa, când antrenorul a fost de acord să-şi rezilieze contractul, după mai bine de trei ore de discuţii.

„FC Dinamo București și antrenorul principal Mihai Teja au convenit astăzi, pe cale amiabilă, încetarea raporturilor contractuale”, a anunțat conducerea clubului din Ștefan cel Mare, care a ținut totodată să-i „mulțumească public fostului antrenor principal al dinamoviștilor pentru activitatea pe banca tehnica a echipei”.

Flavius Stoican va fi după toate probabilităţile viitorul antrenor al lui Dinamio, acesta fiind demis din această funcţie în iarnă, tocmai pentru a-i face loc lui Mihai Teja.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.