Acuzații la Maternitatea Rădăuți. Bebeluș, mort la naștere!

0

Acuzaţii de malpraxis la Maternitatea Rădăuţi, după moartea unui bebeluș la naștere. Familia acuză medicii ginecologi că au provocat decesul unui copil pentru că au refuzat să-i facă mamei operaţie cezariană, deşi avea o stare de sănătate precară.

Motivul refuzului, susţin rudele, a fost faptul că nu au dat şpagă la doctori, scrie monitorulsv.ro. Medicii legişti spun că bebeluşul, un băieţel, avea cordonul ombilical înnodat în timpul naşterii, împiedicând oxigenul să ajungă la făt, iar părinţii copilului cer acum explicaţii. Ei consideră că dacă medicii ar fi intervenit prompt, prin cezariană, băieţelul ar fi trăit.

Ileana Munteanu, de 35 de ani, din Horodnic de Sus, a ajuns la maternitatea Spitalului Rădăuţi pe data de 4 martie, la ora 05.45, în travaliu. I-a spus medicului de gardă Ina Radu că este bolnavă şi a solicitat cezariană. „Era obeză, cu hipertensiune, edeme şi protenurie, deci întrunea condiţii pentru o asemenea operaţie. Totuşi, a fost refuzată. A cerut şi o ecografie, dar nu i s-a făcut”, declară vărul femeii, Niculai Munteanu.

După zece ore, Ileana Munteanu a născut pe cale naturală în garda altei doctoriţe, Florina Reuţ. Femeia în vârstă de 35 de ani afirmă că avea o sarcină la termen, iar analizele anterioare arătau un făt sănătos. Însă, în timpul travaliului, mama a fost anunţată că bebeluşul este mort.
Ginecologul Ina Radu respinge acuzaţiile, arătând că la momentul la care gravida s-a internat în garda ei nu existau indicii din care să rezulte că viaţa bebeluşului ar fi fost pusă în pericol în lipsa unei cezariene. Medicul se apără arătând că astfel de cazuri se mai întâmplă şi vorbeşte despre fatalitate şi nicidecum despre neglijenţă profesională. „Pacienta a fost preluată cu debut de travaliu, fără dureri mari. Avea tensiunea arterială mai mare, dar ţinută sub control cu medicaţie specifică. Analizele mamei şi ale fătului erau bune şi nu exista nici o suspiciune că lucrurile nu ar putea decurge normal în cazul unei naşteri naturale. Obezitatea de care suferea mama nu este indicată pentru cezariană, deoarece pot apărea complicaţii, cum ar fi infecţiile”, explică Ina Radu.

Doctoriţa Florina Reuţ, cea care a asistat la naştere, nu a dorit să comenteze acuzaţiile formulate de familia gravidei. Ea a refuzat ieri orice dialog cu presa, susţinând că este foarte ocupată.
Ileana Munteanu este mama a două fetiţe, iar acum aştepta un băiat. Este recăsătorită şi ar fi fost primul copil pe care l-ar fi avut împreună cu noul soţ. „Doctoriţa Ina Radu i-a spus în faţă că este prea grasă şi că ar fi trebuit să mai slăbească. Apoi (n.r. – femeia) a auzit-o spunând cuiva din rândul personalului că. S-a purtat aşa pentru că nu i s-a dat şpagă. Unei alte paciente, care cântărea 140 de kilograme, a acceptat să-i facă cezariană. A fost de acord pentru că i s-au dat bani”, afirmă Niculai Munteanu.

Rudele ameninţă cu o plângere la Colegiul Judeţean al Medicilor Suceava, care să cerceteze modul în care cei doi ginecologi au intervenit. Pe de altă parte, directorul Spitalului Rădăuţi, Dorin Robu, spune că va declanşa o anchetă administrativă dacă familia va face o sesizare scrisă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.