Vanghelie, reținut pentru 24 de ore!
Marian Vanghelie, primarul sectorului 5, a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurorii DNA, informează România TV. Edilul a fost dus apoi în cătuşe în Arestul Poliţiei Capitalei. Alături de Marian Vanghelie au fost reţinute şi alte patru persoane.
Încă de dimineaţă, Marian Vanghelie a asistat la percheziţiile de la domiciliul său efectuate de DNA. Ulterior, timp de aproape opt ore, au avut loc perchezitii la sediul Primăriei pe care o conduce.”Sunt trei acuzații. În momentul în care ne-am prezentat ni s-au adus la cunoștință acuzațiile, după care procurorul de caz a tras concluzia că s-ar impune reținerea pentru 24 de ore. Suntem în această situație, nu s-a precizat dacă va face sau nu propunere, dar din practică ați observat și dvs. că după o reținere în mai toate cazurile se sesizează instanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, a spus Ene. El a adăugat că procedura a fost foarte rapidă. „Vanghelie și-a rezervat dreptul de a nu face declarații, solicitând să ia cunoștință de dosar ca să poată să dea explicații pe situația de fapt. Am solicitat o cerere în acest sens, urmează ca DNA să ne răspundă”, a mai spus avocatul primarului.
În jurul orei 22:00, Marian Vanghelie a fost dus cu mascaţii la sediul DNA, pentru audieri, unde magistraţii au hotărât reţinerea lui pentru 24 de ore.
De altfel, patru persoane, printre care şi vărul lui Vanghelie, au fost deja reţinute. Iubita primarului, Oana Niculescu Mizil, este şi ea urmarită penal, fiind acuzată de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia de deputat. Aceasta ar fi administrat o societate comercială, acuzatii pe care le neaga. Marian Vanghelie şi cele patru persoane reţinute sunt acuzate pentru fapte în legătură cu atribuirea ilegală de lucrări publice. Între cei reţinuţi se află Adrian Murgoci, şoferul lui Marian Vanghelie, Mircea-Sorin Niculae, vărul primarului Marian Vanghelie, şi directorul general Economat Sector 5 S.R.L. Laura Ciocan.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, începând cu anul 2007, Marian Vanghelie l-a ajutat pe Marian Dumitru să obţină contracte pentru lucrări publice în valoare de 2 miliarde de lei. În schimbul ajutorului, primarul Sectorului 5 percepea un comision de aproximativ 20% din valoare. Pentru a încasa şpaga din aceste contracte, Vanghelie se folosea de vărul său şi chiar de firma iubitei sale, Oana Niculescu Mizil.