Curtea de Conturi aduce bugetelor locale 5,1 miliarde lei

Curtea de Conturi a României a efectuat, anul trecut, un număr de 2.723 acțiuni de verificare, iar în urma acestora bugetele locale vor încasa 5,1 miliarde de lei, arată Raportul de activitate al instituției pe anul 2014.

În 2014, din acțiunile de verificare, misiunile de audit financiar au reprezentat 60% din total, cele de auditul performanței 13%, acțiunile de control un procentaj de 25%, iar acțiunile de documentare în proporție de 2%, informează Agerpres.’Pentru stabilirea și introducerea în programul de activitate pe anul 2015 a unor acțiuni de audit public extern și de control au fost efectuate 49 de acțiuni de documentare la tot atâtea entități, acțiuni care au necesitat atât resurse umane, cât și fond de timp pentru realizarea lor’, se precizează în Raportul Curții de Conturi.

Cele 2.723 de acțiuni de verificare au avut ca rezultat identificarea a 25.529 de cazuri de abateri de la disciplina bugetară, economică și financiar-contabilă.

Acest lucru, conform Curții de Conturi, ‘evidențiază că legislația privind modul de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public nu este respectată, iar persoanele care trebuie să asigure aceasta nu au întreprins în toate cazurile măsurile organizatorice care să depisteze și să elimine încălcarea legii încă din faza de angajare a veniturilor și cheltuielilor bugetare’.

Raportul citat precizează că, în urma acțiunilor desfășurate, se vor încasa la bugetele publice 5,1 miliarde lei, din care: 2,7 miliarde lei (53%) din înlăturarea abaterilor de la reglementările privind stabilirea, evidențierea și urmărirea încasării veniturilor bugetare, respectiv 2,4 miliarde lei (47%) din înlăturarea abaterilor de la legalitatea angajării, lichidării, ordonanțării și plății cheltuielilor din fonduri publice.

‘Cu ocazia desfășurării activităților de audit public extern și de control tematic s-au constatat nereguli financiar contabile care au influențat realitatea și exactitatea datelor și informațiilor prezentate în situațiile financiare aferente anului bugetar 2013 de către unele entități verificate.

Abaterile financiar-contabile nu constau, la data identificării, în producerea de prejudicii statului și unităților administrativ-teritoriale sau nestabilirea unor potențiale venituri. Aceste abateri provin, în principal, din erori de înregistrare în evidențele contabile, cele de patrimoniu sau cele fiscale a căror corecție are ca efect reflectarea reală și exactă a unor operațiuni în situațiile financiare anuale’, se arată în documentul Curții de Conturi.

Potrivit sursei citate, pentru monitorizarea ducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizii au fost efectuate 2.466 de acțiuni prin care s-a verificat stadiul măsurilor dispuse atât în anul 2014, cât și în anii precedenți.

De asemenea, auditorii publici externi au realizat 219 acțiuni de verificare a realității argumentelor invocate de către conducerile entităților în susținerea solicitărilor de prelungire a termenelor stabilite în decizii.

Anul trecut, Curtea de Conturi și-a exercitat funcția de control asupra modului de formare, administrare și întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public în exercițiul bugetar al anului 2013, la 2.501 entități. Acest număr total de entități a fost stabilit luând în calcul o singură dată o entitate, indiferent de numărul și tipul de verificare care s-a efectuat la aceasta în anul 2014.

‘La unele entități, pe lângă efectuarea misiunii de audit financiar s-au desfășurat atât misiuni de audit al performanței, control tematic, cât și acțiuni de documentare, astfel că, în unele cazuri, la aceeași entitate s-au efectuat, în anul 2014, două sau chiar mai multe verificări’, se menționează în Raport.

În cursul anului trecut, din totalul entităților publice verificate, ordonatorii principali de credite bugetare au deținut cea mai mare pondere, respectiv 55,8%, în timp ce ordonatorii terțiari de credite bugetare au reprezentat 23% din total, conform Curții de Conturi.

Curtea de Conturi a României funcționează sub forma unui organism colegial, format din 18 membri cu rang de consilieri de conturi, numiți de către Parlament, pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.

Ca instituție supremă de audit, Curtea de Conturi își exercită funcțiile pentru administrația publică centrală prin aparatul central, iar în unitățile administrativ-teritoriale prin camerele de conturi județene și prin cea a municipiului București.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.