Poroșenko vede o „detensionare” a conflictului din estul Ucrainei

0

Președintele ucrainean, Petro Poroșenko, a afirmat vineri, într-un interviu acordat postului național de televiziune, că se observă o „detensionare” a conflictului din estul Ucrainei, care s-a soldat în 11 luni cu peste 6.000 de morți, notează AFP.

„Vă pot anunța că în ultimele zile nu s-au mai înregistrat pierderi în rândul militarilor, viețile eroilor noștri ucraineni sunt apărate, un indiciu clar că este în curs o detensionare progresivă”, a declarat el pentru canalul 1+1.

De mai multe săptămâni, se observă o relativă acalmie în estul Ucrainei, unde un nou acord de încetare a focului a intrat în vigoare pe 15 februarie. Cu toate acestea, autoritățile ucrainene continuă să denunțe o concentrare a forțelor inamice de-a lungul liniei frontului.

Președintele ucrainean a precizat că situația rămâne tensionată în special în două zone: în jurul ruinelor aeroportului din Donețk, cucerit de rebeli în ianuarie după lupte înverșunate, și la nivelul satului Șirokine, la câțiva kilometri de portul strategic Mariupol, ultimul mare oraș sub controlul Kievului în zona de conflict.

În cazul unei ofensive majore a separatiștilor proruși, care potrivit Kievului și Occidentului sunt susținuți de forțe rusești, Petro Poroșenko și-a afișat certitudinea că Vestul își va aduce sprijinul furnizând Ucrainei mai ales arme.

„Dacă este lansat un nou ciclu de agresiuni contra Ucrainei, vă pot asigura că vom obține rapid arme letale și un nou val de sancțiuni contra agresorului. Vom acționa cu fermitate și în mod coordonat”, a mai spus el.

SUA au anunțat miercuri că vor trimite Ucrainei drone de observație ‘Raven’ și 230 de vehicule de transport Humvee, dintre care 30 blindate, a precizat un responsabil din domeniul apărării, sub acoperirea anonimatului. El nu a menționat calendarul acestor transporturi, dar a explicat că cele 30 de vehicule blindate Humvee vor fi trimise ‘în următoarele săptămâni’.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.