Au scăzut importurile de țiței
România a important în ianuarie 2015 o cantitate de țiței de 492.700 tone echivalent petrol, cu 90.100 tep (15,5%) mai mică față de cea importată în perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS).
Producția de țiței a totalizat 318.400 tep, fiind cu 1,9% (6.100 tep) mai mică față de cea din ianuarie 2013.
Anul trecut, importurile de țiței au totalizat 6,727 milioane tone echivalent petrol (plus 27% față de 2013). Producția de țiței a totalizat, în 2014, 3,788 milioane tep, fiind cu 2% mai mică față de cea din anul precedent.
Conform proiectului Strategiei Energetice a României 2015-2035, rezervele de țiței ale României sunt limitate, în condițiile în care descoperirile din ultimii 30 de ani pot fi catalogate ca modeste, cu excepția unor semnale recente provenind din apele de mică adâncime ale Mării Negre, comercialitatea fiind încă în faza de analiză.
Deși se confruntă cu un declin natural al producției de țiței, România continuă să rămână a patra țară producătoare de țiței din Uniunea Europeană, respectiv a cincea țară din Europa. Raportată la producția europeană, producția națională de țiței reprezintă aproximativ 2% din producția Europei și circa 6% din cea a UE.
”La producția medie anuală din ultimii ani (4,2 milioane tone) și în condițiile unui declin anual constant al rezervelor sigure, de 5%, și o rată de înlocuire de 5% pentru rezervele de țiței și condensat se poate aprecia că rezervele actuale de țiței ale României s-ar putea epuiza într-o perioadă de aproximativ 23 de ani”, se menționează în proiectul de strategie.