Șoc în Caraș- Severin. Tânăr împuşcat în faţă de propriul tată!
Un tânăr de 18 ani a fost lovit în față de o alică pornită din armă de vânătoare manevrată de tatăl său în casă.
Incidentul s-a petrecut în localitatea Măureni, judeţul Caraş-Severin. Cei doi bărbaţi verificau mai multe arme de vânătoare. Cea din mâna tatălui s-a descărcat accidental. Fiul său, în vârstă de 18 ani, era în apropiere şi a fost nimerit în obraz. Bărbatul a fugit imediat cu băiatul la spital.
Adolescentul a avut noroc, dar tot va avea nevoie de o intervenţie chirurgicală. O alică i-a rămas înfiptă în maxilar, iar băiatul a fost trimis la Timişoara pentru operaţie. Pentru că nimeni nu a anunţat poliţia de cele întâmplate, medicii au raportat ei incidentul.”Suntem în cercetări să vedem modul în care această persoană a fost accidentată. Din primele verificări se pare că a fost o accidentare provenită de la o armă cu alice”, a menţionat Poliţia.
Tatăl băiatului a mers la poliţie ca să lămurească ce s-a întâmplat.