Război total între Firea și Băsescu!

Share:

Senatorul PSD Gabriela Firea i-a cerut fostului președinte Traian Băsescu să-și probeze afirmațiile făcute luni în legătură cu transferurile de bani pe care ea le-ar fi făcut „din Crescent în trustul lui Voiculescu”.

„Am înțeles că fostul președinte al României este în posesia unor informații potrivit cărora aș fi girat, prin semnătura mea, acțiuni comerciale ilegale, în cadrul trustului Intact, atunci când eram unul dintre managerii Diviziei de print. Îi adresez public rugămintea domnului Traian Băsescu să predea „dovezile” organelor de cercetare abilitate”, a susținut Firea, conform unui comunicat transmis luni seara Agerpres.

Aceasta precizează că, deși este însărcinată în luna a opta, se va prezenta la orice fel de audieri, dacă acestea se impun. „Și nu voi întrebuința modelul brevetat de fostul președinte, acela de a defăima organele de cercetare, de a manipula opinia publică și de a intimida posibile părți vătămate”, a adăugat Firea, conform sursei citate.

Fostul președinte Traian Băsescu a anunțat că se va prezenta miercuri în fața procurorilor pentru a fi audiat în calitate de suspect în dosarul în care senatorul PSD Gabriela Firea îl acuză de amenințare și șantaj. Cu această ocazie, el i-a cerut Gabrielei Firea să explice „câți bani a transferat din Crescent în trustul lui Voiculescu”. „Dacă-și aduce aminte să fi semnat vreo hârtie prin care tot împrumuta, așa, an de an, și nu plătea înapoi, 400 de mii de euro și vreun 1,8 milioane de dolari, de la Crescent și îi transfera într-o companie care era în grupul domnului Voiculescu. Dacă își aduce aminte lucrul acesta, ar fi bine să se spovedească public”, a declarat Băsescu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.