Gruparea Stat Islamic continuă decapitările în Irak

0

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a anunțat decapitarea a patru bărbați care recrutau voluntari pentru a lupta alături de forțele guvernamentale în provincia irakiană Salaheddin, publicând marți pe internet o serie de fotografii, relatează AFP.

Imaginile arată patru bărbați îmbrăcați în negru, stând în genunchi pe o stradă pustie, în spatele lor fiind călăii care fluturau la început un cuțit. Alte imagini arată apoi decapitarea lor. Conform textelor însoțitoare, decapitările au avut loc în Salaheddin, unde armata și poliția din Irak, susținute de forțe paramilitare aliate, au lansat în urmă cu două săptămâni o operațiune masivă pentru preluarea controlului asupra orașului Tikrit de la jihadiștii SI, informează Agerpres.

Locul exact unde au fost realizate fotografiile nu a fost precizat, iar autenticitatea imaginilor nu a putut fi confirmată din surse independente.

De la avansul fulgerător în nordul și vestul Irakului în urmă cu nouă luni, în fața unei armate în derută, gruparea extremistă sunnită își impune legea și își înmulțește atrocitățile în regiunile aflate sub controlul său, precum și în teritoriile cucerite în Siria vecină.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.