Ponta ia în calcul asumarea răspunderii pe noul Cod Fiscal

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, că proiectul noului Cod Fiscal şi cel al Codului de Procedură Fiscală vor fi transmise Parlamentului de către Guvern cel târziu pe 25 martie. Ponta a precizat că va solicita Senatului procedură de urgenţă pentru ca proiectele să fie discutate în plen după Paşte. În plus, premierul a arătat că ia în calcul varianta angajării răspunderii Guvernului în cazul în care  liberalii vor bloca Codurile în Parlament.

„Codul fiscal va fi finalizat în perioada următoare. Cel târziu pe 25 martie va pleca la Parlament. Voi solicita Senatului procedură de urgenţă pentru a fi discutat în comisii şi în plen imediat după Paşte. Practic la sfârşitul lunii aprilie ajunge în Camera Deputaţilor”, a declarat premierul Victor Ponta.

În plus, şeful Guvernului a precizat că deputaţii au două luni la dispoziţie pentru a dezbate Codul Fiscal, iar în cazul în care PNL va încerca să blocheze adoptarea lui, Victor Ponta anunţă că se gândeşte să folosească procedura asumării Guvernului în iunie.

„Sunt două luni, mai şi iunie, timp în care Camera Deputaţilor are suficient timp să dezbată, să aprobe. Dacă voi constata că, prin măsuri procedurale, PNL va încerca să blocheze Codul Fiscal, nu pe probleme de fond, atunci voi lua în calcul procedura asumării angajamentului Guvernului pentru cele două Coduri în luna iunie pentru cele două Coduri”, a declarat premierul Victor Ponta.

Totuşi, premierul şi-a exprimat speranţa că proiectele vor trece de Parlament şi vor fi adoptate. „Îmi exprim speranţa ca totuşi raţiunea şi bunul simţ să învingă şi în urma discuţiilor să avem adoptate aceste două acte normative fundamentale pentru asigurarea dezvoltării noastre economice, creării de locuri de muncă şi pentru păstrarea acestei direcţii din ultimii 3 ani de creştere economică sustenabilă”, a adăugat premierul.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.