DIICOT vrea să dea DNA ”Dosarul Moșia Brătienilor”

Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, ar putea fi cercetat de procurorii DNA. DIICOT solicită procurorilor anticorupţie să preia ancheta în care soţul Ioanei Băsescu este urmărit penal pentru fals şi înşelăciune, alături de alte cinci persoane, în dosarul „Moşia Brătienilor” privind retrocedări ilegale de terenuri din Argeş.
Radu Pricop, ginerele fostului președinte Traian Băsescu, ar putea intra în atenția DNA, după ce procurorii DIICOT au solicitat preluarea dosarului referitor la retrocedarea de către ANRP a terenurilor familiei Brătienilor.

Dosarul „Moşia Brătienilor” a ajuns la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), după ce DIICOT şi-a declinat competenţa, în 16 martie. Iniţial, cazul a fost anchetat de procurorii de la Parchetul instanţei supreme. Această structură şi-a declinat competenţa în favoarea DIICOT, care, la rândul său, a stabilit că nu este competentă de ancheteze acest caz.

Anchetatorii DIICOT susţin că există indicii de corupţie în dosarul privind retrocedarea moşiei Brătienilor. 

Dosarul Moşia Brătienilor, privind retrocedări ilegale de terenuri din Argeş, în care este urmărit penal şi avocatul Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, şi în care este implicată şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca parte civilă, a fost trimis, în ianuarie 2015, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la DIICOT.

George Băeşu, preşedintele ANRP, a declarat că dosarul Moşia Brătienilor a fost preluat de DIICOT după ce Parchetul Instanţei Supreme şi-a declinat competenţa.

„Prima problemă este legată de modul în care s-a stabilit cine are dreptul acolo. Acolo a fost o evaluare de zece milioane de euro, o hotărâre judecătorească prin care am fost obligaţi să dăm, pentru că acolo nu ANRP şi nu comisia a evaluat şi a aprobat evaluările, acolo o instanţă a spus să se plătească potrivit raportului de evaluare, fără ca cineva să deschidă acest raport. Nu ştiu ce se va întâmpla, înţeleg că a spus procurorul general Niţu că s-a rezolvat conflictul de competenţă, pentru că nu se ştia care Parchet din România trebuie să verifice. Am înţeles că se va ocupa DIICOT, ceea ce înseamnă că Parchetul General a făcut o evaluare acolo şi a stabilit valoarea prejudiciului”, spunea George Băeşu.

În 26 mai anul trecut, a fost dispusă urmărirea penală în cazul lui Radu Pricop, ginerele fostului preşedinte Traian Băsescu, pentru fals şi înşelăciune, într-un dosar privind restituirea unor proprietăţi.

Alături de Radu Pricop, în acest dosar sunt vizate alte 11 persoane. De asemenea, în dosar este implicată şi ANRP, care parte civilă.

Presa a relatat că dosarul vizează un teren de 90 de hectare din localitatea Ştefăneşti (Argeş), care a aparţinut familiei Brătianu şi care ar fi fost retrocedat ilegal. Astfel, Radu Pricop a cumpărat, împreună cu cele 11 persoane vizate în dosar, drepturi de moştenire asupra terenului respectiv de la urmaşii familiei Brătianu. După ce a câştigat mai multe procese în instanţă cu statul român, Radu Pricop şi partenerii săi au obţinut de la ANRP despăgubiri de 10 milioane de euro, folosind însă documente false, potrivit Mediafax.

Radu Pricop este soţul Ioanei Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.